Adina Chirvasa
210 vizualizări 1 dec 2018

„Lâna este fir românesc, eu promovez doar jucării din lână. Pentru că sunt româncă”, spune braşoveanca.

Meşteşugul îl transmite mai departe oricui este dornic să înveţe, de la copii la seniori, prin diverse ateliere. Aici, însă, este nevoită să folosească şi alte tipuri de fire, importate, pentru că lâna este „un material uşor alergenic”.

De Ziua Naţională a României, Gabriela Bularca le propune copiilor ateliere în care să înveţe să facă brăţări tricolore.

Croşetatul l-a învăţat de mică şi nu a renunţat la el, de-a lungul timpului. Din 2017, însă, doar cu asta se ocupă. Până atunci a fost economist de meserie.

„Trecerea s-a făcut treptat, însă”, spune Gabriela Bularca.

Femeia organizează şi diverse ateliere de croşetat, gratuite, cu copii care vor să-i înveţe meşteşugul, la mall sau la Muzeul de Etnografie Braşov. A avut chiar şi seniori la ateliere, cea mai în vârstă cursantă fiind o femeie de 84 de ani. „Interesant că la atelierele de la muzeu vin mai mulţi băieţi decât fete”, spune Gabriela Bularca.

Provine dintr-o familie în care toată lumea ştia să facă ceva: ”Bunica era cojocăreasă şi broda şi cojoacele pe care le făcea, dar lucra şi în croşetă diverse modele. Bunicul ştia să confecţioneze şi să repare încălţăminte. Mama a fost croitoreasă, iar la 16 ani a devenit cea mai tânără şefă a unei secţii. Fratele a lucrat rochii de mireasă”.

Gabriela Bularca croşetează jucării din 2014 şi a ales doar animale existente în fauna autohtonă: „Am decis să fac jucării autohtone şi nu vreau să reproduc personaje. Nu pentru că nu ar fi drăguţe personajele, dar copiii au prea multe personaje, deschid televizorul şi văd ceva care nu e real, văd un animal care nu arată a animal, poate e şi un pic monstruleţ. Am vrut animale româneşti – urşii, pisicile, căţei, oiţe, măgari, vulpiţe”.

Toate animalele au un nume şi o poveste în spate. Vulpiţa Catinca, de exemplu, a fost anul acesta mascota unui festival de la Braşov. Unele jucării au şi nume dacice, cum ar fi lupul Davos.

Pe lângă animăluţe, braşoveanca face şi păpuşele croşetate, româncuţe şi românaşi, pe care îi cheamă Mărioara şi Gheorghiţă. „În ultimul timp am ales să folosesc nume şi mai vechi, Aristiţa, Iorgu, mă duc şi mai mult în istorie, sunt tot nume româneşti”, a declarat femeia.

O jucărie croşetată o face în câteva ore, în funcţie de complexitate. Croşetează corpul, apoi îl umple cu melană sau lână dărăcită şi gata e jucăria: „Dacă ştii să croşetezi, poţi să faci orice, doar îţi imaginezi şi reuşeşti. Dacă ştii să ţii croşeta în mână, ştii principiile de bază ale croşetatului, este foarte uşor să croşetezi orice jucării”, spune braşoveanca.

 

„Croşeta nu s-a schimbat în mii de ani, este acelaşi principiu. Primele lucruri croşetate au fost plasele de prins peşte. Croşetatul este un meşteşug foarte vechi şi este foarte interesant, lucrurile se realizează încet. Primele atestări documentare în România au fost în atelierele mănăstireşti, pe la 1300, când se făceau dantelă, broderii cu croşeta, care înfrumuseţau veşmintele clerului şi care mai apoi au ajuns în casele boiereşti. Ar mai exista o atestare pe vasele de Cucuteni, s-au găsit imprimate nişte modele de dantelă care s-ar părea că sunt croşetate. Acum că era dantelă cu ciocănele este greu de spus, dar pare oricum croşetată, acum 5000 de ani, este o vechime uluitoare”, subliniază braşoveanca.

 

Cât despre jucăriile croşetate, se pare că acestea sunt pomenite prima dată în Scoţia, în secolul al XIX-lea. În România, despre primele jucării croşetate se vorbeşte în jurul anilor 1950.

De Ziua Naţională, Gabriela Bularca îi aşteaptă pe copii la ateliere de făcut brăţări cu croşeta, în culorile tricolorului. După ateliere, va avea loc o şezătoare cu mai multe persoane care croşetează, din mai multe judeţe ale ţării.

Tot pentru 1 Decembrie a croşetat o inimă din fir de acril – Inima României, în culorile drapelului. La început, i-a spus ”Sufleţel”, mai apoi, obiectul a primit şi o poveste, deşi, până la urmă, povestea inimii României o poate spune oricine, aşa cum o vede: „Eu sunt inima României, când veselă, când tristă, cu mult dor adunat, cu drag de datini şi obiceiuri, cu iubire multă. Sunt veselă când văd copii fericiţi şi lipsiţi de griji, mă întristrez când sunt păsărită şi uitată, am dor mare de cei plecaţi şi de locuri înstrăinate, am mare drag când văd o horă românească şi tineri jucând cu foc, când fete frumoase îşi poartă iile moştenite de la bunici şi mame, când şezătorile se înveselesc de cântece şi de tinereţe. Iubire am multă pentru pruncii născuţi şi crescuţi frumos. Şi toţi cei născuţi pe pământurile mele îmi sunt copii, chiar dacă sunt departe. Ei sunt suflet şi simţire românească. Pe faţa mea se poate citi speranţa în viitorul frumos al ţării noastre. Noi toţi îl putem construi”.

Braşoveanca spune că şi-ar dori ca lumea să se întoarcă la tradiţiile româneşti, pe care le consideră foarte frumoase: ”De exemplu, Moş Crăciun este un personaj frumos, dar importat, o tradiţie care nu ne reprezintă, noi îl avem pe Moş Nicolae, care în simbolistica românească înseamnă foarte mult. Copiii cu care lucrez în ateliere au început deja să citească mai mult despre Sfântul Nicolae şi despre legenda lui. În 24 sărbătorim naşterea Domnului, nu pe Moş Crăciun”.

Gabriela Bularca este membră în Asociaţia Creatorilor de Artă Tradiţională şi Contemporană din oraşul Braşov şi Breasla Meşteşugarilor din Transilvania din oraşul Cluj. Atelierele de croşetat şi o expoziţie le-a dus şi la Bruxelles, la Festivalul Primăvara Românească.

 

Citește și: