Gandul.info
Adriana Stanca
11592 vizualizări 18 feb 2013

Supranumită "Regina muzicii populare româneşti" sau "Perla", cântăreaţa Irina Loghin spune azi că, dincolo de greutăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului, muzica a ajutat-o întotdeauna să continue cu fruntea sus. „E frumoasă viaţa de artist, dar numai cel ce o trăieşte cu adevărat îşi poate da seama că pretinde multe sacrificii. (...) Viaţa este cum este, suntem datori să o trăim", spunea artista, care împlineşte marţi 74 de ani.

Irina Loghin s-a născut pe 19 februarie 1939, în comuna Gura Vitioarei, de lângă Vălenii de Munte (judeţul Prahova).

Tatăl său, Efrim, venise din zona Chişinăului pentru a lucra ca logofăt pe plantaţiile de vii din Valea Călugărească. „Înaine de asta, tata voia să se facă călugăr pentru că îi plăcea foarte mult să cânte, dar, mai presus de orice, îi plăcea credinţa. Era un om foarte credincios. (...) Înainte de a se cunoaşte cu mama fusese prins la călugărie timp de un an, dar nu depusese încă jurământul de călugăr. Aici a învăţat notele muzicale, aici a învăţat să cânte. Tata avea în sânge cantecul”, povesteşte Irina Loghin pe site-ul său.

Copilăria şi-a petrecut-o în locul natal, alături de cei cinci fraţi şi surori, în vremuri grele: „Cea mai veche amintire o am din timpul bombardamentului. Într-o râpă, era o tranşee. Ne ascundeam cu toţii acolo. Toţi din cătunul nostru. Ca să ajungem acolo, oamenii făcuseră un fel de trepte. Destul de greu ajungeai până acolo. Aveam doar câţiva anişori... Tata ne-a trezit la trei noaptea să ne ducem acolo. Nu era plecat, încă, la război. Din cauza bombardamentului, din cauza fricii, a panicii, am început să plâng, să ţip”.

Mai târziu, a urmat Liceul de Artă din Văleni, după absolvirea căruia a lucrat ca laborantă la Fabrica de Geamuri din Scăieni, care avea o secţie în Vălenii de Munte.

Talentul muzical al Irinei Loghin a fost însă remarcat de la vârste fragede, imediat ce a învăţat să fredoneze primele cântece de la părinţii săi. Mai târziu, a început să cânte la baluri, alături de sora sa, Florica, şi s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Ploieşti. Acolo a avut-o ca profesoară pe Geta Mazilu şi l-a cunoscut pe Octavian Cristescu, primul care a încurajat-o să meargă la Bucureşti pentru a-şi dezvolta talentul.    

Prima probă de cântat a susţinut-o într-o gară, în faţa lui George Botez, Georgică Cernocan şi Eugen Gall. „<Hai să te auzim!> au spus. <Aici?> < Da, aici!...>. La mersul trenurilor le-am cântat <Pelinaş, pelin amar>, <Ghiocel din deal adus> şi <Uite, mamă, Ionel>.”, mărturiseşte cântăreaţa. După aproximativ o lună şi jumătate, Irina Loghin participa la un concurs pentru ocuparea unui loc liber din Ansamblul Ciocârlia.

Acolo a cunoscut-o pe Maria Ciobanu, aflată şi ea printre cei 210 concurenţi. Cele două interprete au fost alese câştigătoarele concursului, astfel că Irina Loghin s-a mutat în Bucureşti, unde una dintre surorile sale locuia deja.

„Cel mai greu era învăţămăntul profesional. Asta însemna teorie, solfegii, istoria muzicii... Dădeam verificări în fiecare an, exact ca şi la conservator şi dacă nu ştiai te aruncau afară, indiferent că erai Irina Loghin sau Maria Ciobanu, erai plăcută sau nu erai plăcută de public. Îţi desfăceau contractul de muncă dacă nu ştiai. Aici am învăţat adevărata muzică”, scrie Irina Loghin pe site-ul său.

Primele înregistrări radio cu orchestra ansamblului le-a făcut în 1963, însă popularitatea solistei a luat amploare abia după ce dirijorul George Vancu i-a propus o colaborare. A lucrat apoi alături de orchestra Brabu Lăutaru şi Benone Sinulescu. Alături de acesta din urmă, în 1967, a format primul şi unul dintre cele mai iubite dialoguri muzicale folclorice.

Tot datorită lui Benone Sinulescu l-a cunoscut şi pe Ion Cernea, fost campion la lupte greco-romane, care mai târziu i-a devenit soţ. “Cernea făcea parte dintr-un grup de băieţi şi fete cu care Benone era prieten. Într-un Ajun de An Nou, a reuşit ca insistenţele sale să fie mai puternice decât rezerva mea şi asta s-a transformat într-o prietenie, mai apoi în căsătorie”, povesteşte Irina Loghin.

Cei doi soţi au împreună doi copii – Irinuca şi Ciprian, însă niciunul dintre ei nu au urmat o carieră în muzică.

La începutul anilor ’80, din dorinţa Elenei Ceauşescu, Irinei Loghin i-a fost interzis să mai urce pe scenă. „Geloasă la nebunie pe acest succes al meu, pentru că, trebuie să o spunem, nu suporta ca cineva să se bucure de vreun succes, care ar fi putut într-un fel sau altul s-o eclipseze, a exclamat (Elena Ceauşescu, n. red) cu răutate: <<Ia să mă ocup eu puţin şi de Irina Loghin asta!>>.”

Foto: www.irinaloghin.ro

Mai târziu, artista s-a angajat în secret la Ansamblul Ciprian Porumbescu, iar  în 1984 a înregistrat 25 de piese la Electrecord.

După căderea regimului comunist, interpreta de muzică populară a urcat din nou pe scenă şi a început să cânte şi în străinătate.

În 1998, Irina Loghin s-a înscris în Partidul România Mare (PRM), iar în legislatura 2004-2008 a fost senator, ales în judeţul Giurgiu.

În noiembrie 2002, preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit cântăreţei Crucea Naţională Serviciul Credincion clasa a III-ea, iar în februarie 2004, Irina Loghin a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”.

„E frumoasă viaţa de artist, dar numai cel ce o trăieşte cu adevărat îşi poate da seama că pretinde multe sacrificii. (...) Viaţa este cum este, suntem datori să o trăim. Şi, eu n-aş mai vrea să se întoarcă roata. Cine citeşte acestea, poate trage singur concluziile. Dar, dacă ar fi să o iau de la capăt, aş continua acelaşi drum cu urcuşurile şi coborâşurile lui.”

Citește și: