45 vizualizări 9 mai 2008

Într-o rochie de mireasă “simplă şi elegantă” semnată de designerul Oscar de la Renta, Jenna Bush, una dintre fetele preşedintelui George W. Bush, se va căsători astăzi cu Henry Hager, un student în vârstă de 29 de ani, la reşedinţa părinţilor săi din Crawford, Texas. Alături de Jenna va sta sora sa geamănă, Barbara, în vârstă de 26 de ani şi alte 13 domnişoare de onoare, îmbrăcate în rochii de culoarea florilor sălbatice din Texas.

Cei doi tineri au ales să se căsătorească la ranch-ul din Texas datorită faptului că doar astfel căsătoria lor poate rămâne departe de ochii presei.

Proprietatea este împânzită de agenţi ai Secret Service, poliţişti locali, camere de luat vederi, bariere şi altele. Cu toate acestea, presa americană tot a trimis corespondenţi în orăşelul Crawford, unde se află ferma, pentru a transmite, în vreun fel, de la faţa locului. Jurnaliştii acreditaţi la Casa Albă, cazaţi în apropiere de Crawford, s-au trezit în ultimele zile că au venit şi colegi de la reviste mondene, precum People, extrem de interesaţi de acelaşi eveniment.

Preşedintele Bush, care s-a jucat puţin pentru camerele de luat vederi, exersând, cu cotul scos în afară, felul în care îşi va conduce fiica la altar, s-a declarat mulţumit de ginerele său şi mândru de fiică. “Suntem amândoi foarte entuziasmaţi. Sigur, Jenna este foarte fericită, şi Henry este foarte fericit. Şi asta înseamnă că şi mama şi tatăl lui sunt foarte fericiţi”, a explicat Laura Bush.

PUŢINE DETALII

Deşi nunta este înconjurată de un secret uriaş, chiar şi pentru standardele Administraţiei Bush, mai multe detalii au intrat în posesia presei americane. La nuntă vor fi prezenţi aproximativ 200 de invitaţi, care se vor aduna într-o locaţie secretă, de unde vor fi transportaţi la ranch. Jenna şi Henry se vor căsători la apus, în faţa unui altar de calcar şi a unui lac artificial construit pe proprietatea părinţilor. Barbara, sora geamănă a Jennei, este cea care l-a ajutat pe viitorul soţ al acesteia să se decidă asupra inelului de logodnă. Diamantul, o moştenire de familie, a fost fixat pe un inel încrustat cu safire. Rochia miresei este din organza, cu broderie şi o mică trenă. “Va fi foarte frumos. La vremea aceasta înfloresc florile sălbatice. Şi cred că va fi o nuntă foarte, foarte frumoasă, pe placul Jennei şi a lui Henry”, a dezvăluit tot mama miresei.

Se pare că organizarea nunţii la ranch a fost ideea Jennei, care a păgubit astfel naţiunea americană de o nuntă organizată la Casa Albă, eveniment care nu a mai avut loc din 1971, când preşedintele Richard Nixon şi-a măritat fiica. Cu toate acestea, nimeni nu o învinovăţeşte pe Jenna de nimic. Ea şi Barbara nu consideră Casa Albă ca fiind casa lor, şi au locuit acolo doar sporadic. “Nu am locuit niciodată cu adevărat la Casa Albă”, a declarat Jenna pentru CNN luna trecută. “Mi-am petrecut întreaga viaţă în Texas, aşa că aici mă simt cu adevărat acasă”, a explicat ea.

Potrivit presei, viitorul soţ al fiicei liderului american va absolvi săptămâna viitoare un masterat în afaceri la Universitatea din Virginia. Cei doi vor pleca în luna de miere în Europa, într-o locaţie necunoscută. La întoarcere, cuplul se va instala în Baltimore, Maryland, unde Jenna Bush va fi profesoară iar soţul ei va lucra în cadrul companiei Constellation Energy. Cei doi au achiziţionat de curând o casă în acest oraş, pentru suma de 440.000 de dolari. (A.I.)


Citește și: