Florin Badescu - Mediafax
8259 vizualizări 11 oct 2015

La 11 zile după ce a aflat vestea despre sinuciderea fostei sale iubite, Jim Carrey s-a deplasat în satul Cappawhite din Irlanda, sâmbătă, pentru a participa la înmormântarea acesteia. Actorul, în vârstă de 53 de ani, s-a alăturat membrilor familiei White care au purtat sicriul cu trupul neînsufleţit al fostei sale iubite, cu care starul a avut o relaţie tumultuoasă câţiva ani, marcată de mai multe despărţiri şi împăcări.

Aproximativ 300 de persoane au participat la slujba funerară în memoria Cathrionei White, al cărei trup neînsufleţit a fost găsit în reşedinţa ei din Los Angeles pe 29 septembrie.

Vizibil îndurerat, ascunzându-şi chipul în palme, în mijlocul mulţimii, Jim Carrey şi-a arătat emoţiile în timpul ceremoniei funerare, chiar dacă, aşa cum afirmă primele concluzii ale anchetei oficiale, starul se despărţise de Cathriona White cu doar câteva zile înainte de sinuciderea acesteia. Totuşi, potrivit unor noi informaţii, un mesaj agresiv expediat de mama Cathrionei ar putea explica teribilul gest al acesteia.

În scrisoarea ei de adio, Cathriona White a spus: "Nu sunt făcută pentru această lume". În aceeaşi scrisoare găsită de anchetatori, Cathriona White îi mărturisea lui Jim Carrey că îl iubeşte foarte mult şi îi cerea să o ierte. Potrivit presei americane, tânăra irlandeză, în vârstă de 30 de ani, era în curs de a divorţa de soţul e, iar Jim Carrey nu era la curent cu această situaţie.

Se pare că actorul a iertat-o pe Cathriona, pentru că, la doar câteva ore după ceremonia funerară, celebrul actor a publicat un mesaj emoţionant pe Twitter. Mesajul conţine o fotografie care îl prezintă pe actor alături de fosta sa iubită şi un text cu rol de concluzie: "Iubirea nu poate fi pierdută".

Paramedicii care au ajuns la reşedinţa pe care Cathriona White o deţinea în Sherman Oaks, California, pe 29 septembrie, au constatat decesul acesteia, la vârsta de 30 de ani.

Potrivit unor surse din domeniul judiciar, Cathriona White ar fi decedat din cauza unei supradoze de medicamente, indicii în acest sens fiind descoperite lângă trupul ei neînsufleţit.

Cathriona White şi Jim Carrey aveau din anul 2012 o relaţie ce a fost marcată de câteva despărţiri şi împăcări. Actorul în vârstă de 53 de ani ar fi părăsit-o pe Cathriona White pe 24 septembrie.

În 2014, actorul canadian Jim Carrey, care a fost căsătorit de două ori, spunea că nu se va mai căsători "din proprie iniţiativă" pentru a treia oară, chiar dacă va întâlni femeia perfectă.

Starul canadian a fost căsătorit cu Melissa Womer pentru opt ani, din 1987 până în 1995, şi cu Lauren Holly pentru un an, în perioada 1996 - 1997. Apoi, actorul a avut o relaţie cu actriţa Jenny McCarthy timp de cinci ani, înainte de despărţirea lor din 2010.

Canadianul Jim Carrey a devenit cunoscut la începutul anilor '90, datorită rolurilor din filmele "Ace Ventura: detectivu' lu' peşte" şi "Masca". El a devenit primul actor care a primit un salariu de peste 20 de milioane de dolari, în 1996, graţie peliculei "Tipu' de la cablu". Starul canadian s-a remarcat şi în alte comedii cu mare succes de casă, precum "Tăntălăul şi Gogomanul/ Dumb And Dumber", "The Truman Show", "Eu, cu mine şi Irene", "Dumnezeu pentru o zi" şi "Yes Man - Un cuvânt poate schimba totul".

Citește și: