Silviu Bănilă
251 vizualizări 5 dec 2018
Potrivit ultimelor informaţii, actorul Kevin Hart va prezenta Oscarurile, după ce producătoarea galei, Donna Gigliotti, a ezitat timp de mai multe luni să anunţe o posibilă gazdă a evenimentului anului din lumea filmului, transmite The Hollywood Reporter.

În 2017, victoria supremă a fost de scurtă durată pentru La La Land, după ce premiul Oscar pentru cel mai bun film a ajuns la câştigătorul de drept, Moonlight. Era evident că se produsese o gafă uriaşă, recunoscută chiar de Jimmy Kimmel, gazda galei: „Nu ştiu ce s-a întâmplat. Mă învinovăţesc pentru asta... Ştiam că o să eşuez şi chiar asta am făcut”, a mărturisit Kimmel.
 
Din 2004, anul în care Billy Crystal a predat ştafeta, Academia s-a străduit să găsească un prezentator potrivit şi nimeni nu a dorit să suporte „calvarul” mai mult de două gale. Kimmel, Ellen DeGeneres, Hugh Jackman, Chris Rock şi Jon Stewart au avut curaj să prezinte Oscarurile de două ori, dar şi-au promis solemn că nu o vor mai face. În trecut, Johnny Carson a găzduit premiile de cinci ori, Crystal de nouă ori şi Bob Hope de nu mai puţin de 19 ORI!
 
 

 

 
Era însă perioada de glorie a televiziunii, când toată lumea dorea să urmărească gala Oscarurilor şi mediul online nu exista sau era aproape inexistent. 
 
S-a întrezărit o speranţă în 2011, când actorii din noua generaţie James Franco şi Anne Hathaway au găzduit Oscarurile, dar succesul nu a fost cel aşteptat.
 
 
Pe de altă parte, multe vedete care ar fi dezirabile pentru a găzdui Oscarurile au refuzat onoarea: Oprah Winfrey, Justin Timberlake, Julia Louis-Dreyfus, Jerry Seinfeld. Cu cât sunt mai interesante, cu atât refuză mai des invitaţia. Dwayne Johnson The Rock a fost vehiculat, la Globurile de Aur, ca un favorit pentru a prezenta gala Oscarurilor. Pe de altă parte, în cazul lui Stephen Colbert şi James Corden, este greu de crezut că ABC va fi de acord să coopteze vedete de la o reţea rivală, care să prezinte show-ul reprezentativ al anului.
 

Problema este una singură, potrivit criticilor: Gala Academiei de film vrea să joace un rol cuminte, într-o vreme în care toată lumea joacă riscant. E nevoie de mai multă CONTROVERSĂ? Asta a făcut şi Donald Trump şi a ajuns preşedintele SUA... Cu cât gazda va fi mai cuminte, cu atât show-ul va fi mai anost. Oscarurile nu sunt pregătite pentru o desfăşurare de forţe pe scenă, dar ar putea deveni mai captivante pentru public, în contextul în care rating-urile au scăzut în ultimii ani.

Citește și: