Razvan Tupa
1246 vizualizări 27 dec 2018

Un nou record mondial pentru Brâncuşi  

Vândută cu 71 de milioane de dolari, sculptura cea mai scumpă a anului reprezintă o piatră de hotar pentru Istoria Artei secolului al XX. "La jeune fille sophistique (Nancy Cunard)/ Tânără sofisticată" a fost realizată de Constantin Brâncuşi în 1932, la Paris. Este un bronz aurit, admirabil şlefuit şi ridicat pe un soclu din marmură albă. Atât de preţioasă în "haine" aurite, această formă dinamică şi contrastantă o reprezintă pe Nancy Cunard, o activistă, militantă pentru egalitatea de gen şi pentru drepturile civile în Statele Unite, editor, apropiată de suprarealism şi de dadaism, muză a lui Aragon, Joyce şi a multor altora, informează Artprice.

”Tânăra fată sofisticată” a fost vândută în luna mai la casa Christie's New York, devenind record absolut pentru Brâncuşi, cu mult înaintea precedentului, "Muse endormie" (1913), vândută în 2017. Preţul acesteia din urmă a crescut succesiv: vândută în mai multe rânduri de-a lungul deceniilor, ea a fost estimată la 6,6 milioane de dolari în 1997, a ajuns să fie estimată între 25 şi 35 de milioane de dolari în 2017 şi a atins în final 57,3 milioane de dolari în cadrul unei bătălii la licitaţie care a durat 10 minute.

Top 10 al celor mai scumpe lucrări de artă vândute în 2018

Pe primul loc al topului celor mai scumpe lucrări adjudecate în licitaţii în 2018 se află tabloul lui Amedeo Modigliani "Nu couché (sur le côté gauche)", din 1917, adjudecat pentru 157,2 milioane de dolari.

O creaţie a lui Pablo Picasso, "Fillette à la corbeille fleurie", din 1905, din perioada albastră, a ajuns până la 115 milioane de dolari, înregistrând al doilea preţ al anului.

Pe locul al treilea este pictura lui David Hockney "Portrait of an artist", din 1972, vândută cu 90,3 milioane de dolari, în luna mai, la casa Christie´s New York.

O "Compoziţie suprematistă" (Composition suprématiste), din 1916, de Kasimir Malevici a ajuns la 85,8 milioane de dolari, stabilind un nou record de preţ pentru artistul rus.

Cu 84,6 milioane de dolari a fost stabilit un record şi pentru pictura lui Claude Monet, odată cu adjudecarea "Nymphéas en fleurs" (1916).

Christie´s din New York a obţinut şi noul preţ record pentru o lucrare de Constantin Brâncuşi. "La Jeune Fille Sophistiquée" (1932) a fost vândută pentru 71 de milioane de dolari, depăşind recordul obţinut în 2017 pentru "Muza adormită" (57,3 milioane de dolari).

Ce român este între artiştii ale căror lucrări s-au vândut cel mai bine în licitaţii în 2018

Brâncuşi a devenit astfel al doilea cel mai bine vândut sculptor din lume, după Alberto Giacometti.

Topul 10 al celor mai scumpe lucrări de artă vândute în 2018 mai include opere de Henri Matisse ("Odalisque couchée aux magnolias", din 1923, 80,7 milioane de dolari), Pablo Picasso ("La femme au béret", din 1937, 68,7 milioane de dolari), Zao Wou-Ki ("Juin - Octobre 1985", din 1985, 65 de milioane) şi Jean-Michel Basquiat ("Flexible", din 1984, 45,3 milioane de dolari).

Recordul la licitaţiile autohtone

În România, recordul pieţei a fost reformulat odată cu adjudecarea la licitaţie a lucrării "Ţărăncuţă cu basma albă", de Nicolae Grigorescu, care a ajuns la 350.000 de euro, de patru ori mai mult decât estimarea maximă.

Grigorescu a rămas în 2018 cel mai bine vândut artist român în ţară, numai la casa de licitaţii Artmark lucrările sale adunând o sumă totală de 812.000 de euro.

Câteva informaţii despre piaţa de artă în 2018

Cu punctul maxim atins după o vânzare în valoare de 110,5 milioane de dolari, în luna mai a anului 2017, piaţa de artă a înregistrat un al treilea semestru consecutiv de creştere, crescând cifra de afaceri totală a caselor de licitaţii cu 19%.

Volumul tranzacţiilor a crescut cu 17%, în timp ce rata de lucrări care rămân în depozitele comercianţilor pentru că nu îşi găsesc cumpărători a rămas constantă, la 39%.

În total, piaţa de artă a înregistrat 66.850 de tranzacţii în 12 luni, între 2017 şi 2018. Astfel, numărul vânzărilor de obiecte de artă în licitaţii a crescut de 5,5 ori faţă de perioada 2000/2001.

Arta contemporană, cu 12% din piaţă, a depăşit atât numărul de lucrări semnate de vechi maeştri (10%), cât şi cele create de artişti din secolul al XIX-lea (10%). Arta de după Al Doilea Război Mondial este pe locul al doilea în preferinţele cumpărătorilor de la licitaţii (21%). Cea mai mare parte a lucrărilor adjudecate în lume în ultimul an ţin de perioada artei moderne.

Potrivit raportului, primul semestru din 2018 a înregistrat vânzări care au ajuns la 8,45 de miliarde de dolari, marcând o creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

Printre recordurile perioadei se numără şi suma de 450 de milioane de dolari plătit[ de emiratul Adu Dhabi pentru lucrarea "Salvator Mundi" de Leonardo da Vinci, în noiembrie 2017, la casa Christie´s din New York. La mai bine de un an de la achiziţie, lucrarea încă nu a fost expusă public.

Practic, una din cinci lucrări vândute la licitaţii în lume este adjudecată într-o sală din SUA, arată raportul citat de Le Figaro. Casele de licitaţii de la New York (Sotheby's, Christie's şi Phillips) au valorificat lucrări de Amedeo Modigliani, Pablo Picasso, David Hockney, care au adunat peste 100 de milioane de dolari în cadrul sesiunilor de vânzări din primăvară şi din toamnă, ce au totalizat un miliard de dolari.

La Paris, cea mai mare sumă, 16,1 milioane de euro, a fost plătită pentru un vas chinezesc scos la licitaţie la Sotheby's. Ultimul an a fost foarte bun şi pentru casele de licitaţii din Hong Kong, unde exponatele vedetă a fost picturile lui Zao Wouki, ca şi Geneva, unde s-au remarcat bijuteriile vechi, printre care şi cele care i-au aparţinut lui Marie-Antoinette.

Londra a fost în centrul atenţiei mai mult datorită subiectelor de presă decât prin preţurile obţinute. Aşa se face că Sotheby´s a fost pe buzele tuturor în octombrie, după ce o lucrare semnată de Banksy, "Girl with balloon", a fost adjudecată pentru 1,2 milioane de euro şi s-a autodistrus imediat, în ramă fiind montat un dispozitiv de tocat hârtie adaptat pentru sfâşierea pânzei.

Foto: Captură

Citește și: