Razvan Tupa
2954 vizualizări 28 ian 2019

Wade Robson, care susţine că a fost abuzat sexual de Michael Jackson de la 7 la 14 ani, şi James Safechuck au făcut publice acuzaţiile lor după moartea cântăreţului, în 2009.

'Leaving Neverland': A bombshell new documentary detailing sexual abuse allegations against Michael Jackson premiered today at #Sundance to a shellshocked audience. Our review: https://t.co/UbAEjuLano pic.twitter.com/jkV635XOw4

— Rolling Stone (@RollingStone) January 26, 2019

Filmul, cu o durată de patru ore, regizat de cineastul premiat cu BAFTA Dan Reed, va fi difuzat în două părţi pe postul TV britanic Channel 4 şi pe HBO în această primăvară şi urmăreşte povestea celor doi, din momentul în care l-au cunoscut pe cântăreţ, aflat în culmea succesului său muzical, în anii ´80 şi până în momentul în care traumele suferite în copilărie au început să se facă simţite în viaţa lor de adulţi. În afara relatărilor făcute de cei doi, filmul reţine şi povestirile oferite de rudele bărbaţilor, dar şi vocea lui Jackson însuşi aşa cum apare în înregistrările trimise lui Robson.

”LEAVING NEVERLAND: Nu vei mai vrea să asculţi niciodată muzica lui Michael Jackson”, susţin unii utilizatori Twitter.

"Nu avem cum să schimbăm ceea ce ni s-a întâmplat. Şi nu avem ce face în legătură cu Michael," a declarat Robson în dialogul cu publicul de după proiecţia din festival, dar şi-a arătat speranţa ca prin acest film să reuşească să le facă pe alte victime ale abuzului să se simtă mai puţin izolate şi să crească gradul de conştientizare în ceea ce priveşte pedofilia.

Protagoniştii documentarului au afirmat că nu au fost plătiţi să apară în film şi că nici nu se aşteaptă la vreun fel de beneficii din acest punct de vedere.

Moştenitorii lui Michael Jackson au catalogat pelicula drept "un atac la persoană de tip tabloid, de felul celor pe care Michael Jackon le-a suportat în timpul vieţii, şi acum, şi după moarte".

Unul dintre cei doi bărbaţi a fost chiar martorul apărării şi a semnat o declaraţie în care nega orice agresiune, în procesul din 2005, în urma căruia Jackson a fost achitat de acuzaţiile de pedofilie. Ulterior, bărbatul şi-a schimbat poziţia, încercând chiar să deschidă o acţiune în instanţă în 2013, arată Associated Press.

Taj Jackson, nepotul cântăreţului, a lansat o campanie de strângere de fonduri online pentru a finanţa un documentar care să apere memoria lui Michael. Campania, care este prezentată ca un răspuns la lansarea documentarului "Leaving Neverland", vineri, la Festivalul Sundance, a adunat în primele zile 25.000 de dolari din cei 777.000 de dolari de care este nevoie, remarcă The Independent.

În acelaşi timp, pagina care prezenta documentarul "Leaving Neverland" pe platforma specializată IMDB a titrat pentru o jumătate de oră "Liar, Liar 2: The Wade Robson and Jimmy Safechuck Story" (Mincinos, Mincinos 2: Povestea lui Wade Robson şi Jimmy Safechuck).

Şi în faţa Teatrului Egiptean, unde a avut loc proiecţia în premieră a documentarului, era anunţat un protest al fanilor, dar s-a dovedit că numărul poliţiştilor a fost mai mare decât cel al manifestanţilor, relatează Variety.

The Michael Jackson documentary #LeavingNeverland inspires a sparsely attended protest at #Sundance https://t.co/699sF2HuGf pic.twitter.com/Pe8di1uC3g

— Variety (@Variety) January 25, 2019

Festivalul Sundance are loc în perioada 24 ianuarie - 3 februarie, în Park City din Utah (SUA).

Leaving Neverland, documentarul lui Dan Reed, spune povestea a doi copii de 7, respectiv 10 ani, care ar fi avut o relaţie cu Regele Muzicii Pop, Michael Jackson. În prezent, aceştia au în jur de 30 de ani şi susţin că au fost abuzaţi sexual de Jackson, vorbind totodată despre cum s-au „împăcat cu ideea”, în decursul anilor.


 

”Este o nouă încercare nefericită de a profita de averea lui Michael Jackson. Wade Robson şi James Safechuck au declarat sub jurământ că Michael nu s-a purtat niciodată nepotrivit cu ei. Safechuck şi Robson, ultimul fiind poreclit ”maestrul minciunilor”, i-au dat în judecată pe reprezentanţii lui Michael, cerând milioane de dolari. Ambele cazuri au fost respinse. Acest aşa-numit ”documentar” reprezintă o reeditare a acuzaţiilor false. Este incredibil cum un regizor respectabil se poate implica într-un asemenea proiect!”, au declarat cei care se ocupă de moştenirea financiară şi culturală lăsată în urmă de Michael Jackson, scrie The Hollywood Reporter.

Lui Michael Jackson i-au fost aduse numeroase acuzaţii de pedofilie. În 1993, Jackson a fost acuzat că a abuzat sexual un băiat în vârstă de 13 ani, Jordan Chandler. Artistul a negat acuzaţiile şi totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari. În 2005, un juriu a stabilit că Jackson nu se face vinovat de molestarea sexuală a lui Gavin Arvizo, care, la momentul presupuselor fapte, avea 13 ani. În 2013 şi 2014, după decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor 1990, pe când erau copii. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă pentru că faptele au fost prescrise.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

Citește și: