În 1991, la Universitatea Cambridge, în Marea Britanie, oamenii se săturaseră să meargă până în camera în care se făcea cafeaua şi să descopere că recipientul este gol. Prin urmare, ei au creat o versiune a ceea ce noi numim astăzi cameră web, care transmitea o imagine cu cafetiera, oamenii văzând astfel dacă mai există cafea sau nu.

Camera afişa un cadru pe secundă, studenţii şi cei care lucrau în Universitate văzând pe ecranul calculatorului imaginea cu cafetiera într-o fereastră de 128x128 pixeli.

Dr. Quentin Stafford-Fraser şi Paul Jardetzky au fost cei care au venit cu această soluţie, iar cafetiera respectivă a devenit celebră sub numele ”Trojan Room coffee pot”, acesta fiind localizată pe un coridor din afara încăperii numite ”The Trojan Room”, în laboratorul de informatică al Universităţii Cambridge.

Camera web a fost oprită în august 2001, însă un link cu ultima imagine afişată încă mai există. Cafetiera a fost vândută în urma unei licitaţii pe eBay pentru 5.000 de dolari, cumpărătorul fiind publicaţia germană Der Spiegel, scrie PetaPixel.

Citește și: