Silviu Bănilă
1162 vizualizări 21 feb 2019

Levi Pîslea, de 22 de ani, care lucra pentru unul din distribuitorii independenţi ai gigantului Amazon, a fost condamnat pentru furtul căţeluşei schnauzer Wilma, care valorează aproximativ o mie de lire sterline. Românul a săvârşit furtul neobişnuit în luna aprilie a anului trecut, dar acum şi-a aflat pedeapsa.

Potrivit presei britanice, Richard Guttfield, proprietarul căţeluşei Wilma, a descoperit că animalul în vârstă de 11 luni a dispărut din curtea casei sale, situată în Marsworth, sud-estul Angliei, în data de 27 aprilie. După ce a stabilit că Wilma s-a făcut nevăzută chiar în momentul în care un şofer de la Amazon a livrat un colet, bărbatul a contactat compania.

 

Şeful l-a întrebat pe Pîslea dacă are legătură cu dispariţia câinelui, dar acesta a negat orice implicare. O aplicaţie cu GPS l-a dat însă de gol pe hoţ, urmărindu-i fiecare pas prin grădina clientului respectiv, scrie CNN.

Pîslea a fost reclamat la poliţie de managerul său şi oamenii legii au găsit căţeluşa în casa hoţului.

Wilma a revenit acasă după patru zile, unde s-a reîntâlnit cu celălalt câine al lui Guttfield, Fred.

 

Românul a negat însă că a furat-o pe Wilma, spunând, prin intermediul unui translator, că a găsit-o pe stradă. Bărbatul nu i-a convins totuşi pe judecători, care l-au condamnat la 150 de ore de muncă în folosul comunităţii şi plata unei amenzi de 705 lire sterline.

foto: youtube.com

Citește și: