Mihai SCHIAU
16732 vizualizări 22 dec 2011

Cei trei magi reprezintă unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Crăciunului, însă numărul lor ar putea fi mult mai mare, dacă interpretarea unui document din antichitate este corectă, scrie Daily Mail.

Un manuscris din secolul al VIII-lea, numit "Revelaţia magilor" şi tradus pentru prima dată în engleză, sugerează că magii erau, de fapt, câteva zeci, provenind dintr-un ţinut îndepărtat, posibil China.

Brent Landau, profesor de religie la Universitatea din Oklahoma (SUA), a petrecut doi ani traducând documentul din limba siriană.

El spune că povestea din manuscris, care a stat timp de 250 de ani la Vatican, a apărut la aproape un secol după ce Matei a scris Evanghelia, singura în care sunt menţionaţi cei trei magi.

Landau susţine că evanghelistul nu a precizat câţi magi erau, însă se presupune că ar fi fost vorba despre trei fiindcă erau doar trei daruri pentru bebeluşul Iisus.

Profesorul spune că, judecând după noua traducere, ar putea fi vorba de câteva zeci de magi. Autorul documentului spune că ar fi chiar unul dintre magi, însă Landau crede că a fost scris de unul dintre descendenţii acestora, membru al unei secte mistice.

"Se spune că magii provin din Shir, o localitate aflată la marginea de est a lumii, cam unde e China azi. Ei ar fi transmis din generaţie în generaţie o profeţie cum că, la un moment dat, pe cer va apărea o stea care va anunţa naşterea lui Iisus Hristos. Magii au aşteptat mii de ani, până când a apărut steaua. Aceasta s-a transformat într-o făptură mică, luminoasă, care reprezenta o formă pre-existenţială a Mântuitorului", explică Landau.

Acesta spune că steaua i-a ghidat pe magi către Betleem, unde au asistat la naşterea lui Iisus. Manuscrisul din secolul al VIII-lea precizează că magii i-au făcut cadouri lui Iisus, dar nu spune dacă era vorba despre aur, tămâie şi mir, cum scrie în Evanghelia după Matei.

Landau a precizat că nu se ştie cine este autorul textului, dar că acesta trebuie să fi fost fascinat de magi, dacă a creat o interpretare proprie, lungită, a poveştii acestora. "În manuscris, apar multe descrieri, foarte detaliate, ale unor ritualuri şi rugăciuni ciudate. Nimeni nu ştie de unde a obţinut Matei informaţiile din Evanghelie, aşa că acest document ne apropie şi mai mult de povestea magilor", a mai spus Landau.

Profesorul a declarat că se cunosc foarte puţine lucruri despre manuscris, ştiindu-se doar că povestea a apărut în secolul al II-lea sau al III-lea şi a fost scrisă 600 de ani mai târziu. Documentul a fost găsit în secolul al XVIII-lea, într-o mănăstire din Turcia, fiind predat ulterior Vaticanului.

Citește și: