Departamentul Life
4086 vizualizări 19 feb 2019

În celebra imagine apar doi tineri care se sărută în Times Square, New York, pe 14 august 1945, ziua anunţării capitulării Japoniei. La acel moment Mendonsa era marinar, iar fotografia a simobilizat bucuria unei naţiuni la finalul unuia dintre cele mai sângeroase conflicte armate din istorie, scrie BBC.

Fotografia a fost realizată de Alfred Eisenstaedt şi publicată ulterior în revista Life.

Timp de mulţi ani, identităţile celor doi tineri nu au fost cunoscute. Mendonsa a susţinut imediat după ce imaginea a devenit celebră că el este cel care apare în ea, dar multă lume nu l-a crezut. Ulterior acest lucru a fost confirmat cu ajutorul noilor tehnici de recunoaştere facială. Tânăra din fotografie este Greta Zimmer Friedman, care avea pe atunci 21 de ani.

Tânăra lucra ca asistentă a unui dentist la momentul respectiv şi nu îl cunoştea pe Mendonsa. Sărutul lor a fost spontan. Friedman a murit la vârsta de 92 de ani, în 2016.

Alfred Eisenstadt, fotograful care a surprins momentul, a povestit în ce condiţii a făcut fotografia: ”Alergam pe lângă Mendonsa cu Leica mea (aparatul foto) uitându-mă peste umăr, dar nicio scenă nu mi se părea că ar putea fi subiectul unei fotografii memorabile. Apoi, brusc, am văzut că marinarul a prins ceva alb. M-am întors, am apăsat butonul camerei exact în momentul în care săruta asistenta. Dacă era îmbrăcată cu o rochie neagră nu aş fi făcut niciodată această fotografie.”

 

În 2005, Greta Friedman povestea cum a simţit ea acel moment:

“Nu sunt sigură că a fost într-adevăr un sărut, era doar cineva care sărbătorea. Nu a fost un moment romantic, ci un eveniment pentru a sărbători sfârşitul războiului. George Mendonsa nu a spus niciun cuvânt înainte de a se apleca spre mine. Nu am vrut eu să fiu sărutată. Bărbatul a venit pur şi simplu şi m-a sărutat””, a povestit în 2005 Greta Friedman.

Mendosa recunoştea, că în momentul în care s-a anunţat finalul războiului, a fost atât de şocat şi entuziasmat, încât a văzut o asistentă şi a sărutat-o. Bărbatul a povestit că fusese impresionat de asistentele pe care le văzuse în Pacific, în ziua în care portavionul american USS Bunker Hill a fost lovit de doi kamikaze, iar nava sa, a intervenit pentru a-i ajuta pe marinari. ”Am văzut ce au făcut asistentele în ziua aceea şi mi-a rămas în minte.”

Fiica lui Mendosa a declarat că tatăl ei a murit din cauza unei crize pe care a avut-o după o căzătură. Bărbatul suferea de o afecţiune a inimii. 


 

Citește și: