Mădălina CHIŢU
1267 vizualizări 7 iun 2012

Marea finală a show-ului “MasterChef”, difuzată de Pro Tv, a strâns la un loc mulţi invitaţi, vedete, probe care mai de care mai dificile, mult suspans şi foarte mulţi telespectatori.

Ediţia din 6 iunie a înregistrat un record de audienţă, astfel că aproape 4 milioane de telespectatori la nivelul întregii ţări erau cu ochii pe “MasterChef” în minutul de maximă audienţă - 22.26, atunci când Pro Tv înregistra un vârf de audienţă pe publicul comercial de 28,5 puncte de rating şi 57,7 % cotă de piaţă, adică de aproape 10 ori mai mult decât Antena 1, principalul competitor, care avea 2,9 puncte de rating şi 5,9 % cotă de piaţă.

Întreaga ediţie “MasterChef” de miercuri seara a fost lider incontestabil de audienţă pe toate categoriile de public, pe întreg intervalul 20.23-22.30. Pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, Pro Tv a fost lider cu o audienţă medie de 19,4 puncte de rating şi 43,7 % cotă de piaţă, urmat de Antena 1 cu numai 3,5 puncte de rating şi 8.0 % cotă de piaţă.

Şi pe publicul din mediul urban Pro Tv a fost lider cu o medie de 15,4 puncte de rating şi 31,7 % cotă de piaţă, faţa de Antena 1 care obţinea în acelaşi interval numai 3,4 puncte de rating şi 7.0 procente din cota de piaţă.

Pro Tv ocupa acelaşi loc fruntaş şi la nivelul întregii populaţii a ţării, cu o audienţă medie de 14,5 puncte de rating şi 30,8 % cotă de piaţă, în vreme ce Antena 1 se clasa a treia, după Kanal D, cu 3,3 puncte de rating şi 7.0 procente din cota de piaţă.

Citește și: