857 vizualizări 12 dec 2012

Mediafax Grup vă oferă cadou de sărbători romanul Omuleţul roşu în format pentru telefon! Şi nu numai! Doar în săptămâna Crăciunului, cartea (ePUB, PDF, MOBI) poate fi descărcată gratuit! Ceea ce este şi firesc, având în vedere că romanul este pentru cititorii progresişti, pentru cei care se aventurează prin bloguri, pentru insomniacii facebookişti, pentru cei care citesc pe telefon!

Romanul Omuleţul roşu a constituit  debutul Doinei Ruşti, în 2004, la Editura Vremea. Anul acesta cartea a fost tradusă în italiană, bucurându-se de cronici elogioase.

"Romanul româncei Doina Ruşti, scrie La Stampa, se citeşte cu mare bucurie: cu mintea răvăşită de exclamaţii şi cu un abia reţinut râs." (1815/ 2012), iar Il Venerdì di Repubblica îl anunţă ca pe o "poveste ironică şi seducătoare, plasată într-un oraş contradictoriu la modul magic." (23 03. 2012).

Oraşul este, desigur Bucureştiul, iar povestea abordează două teme de interes general: dragostea şi Internetul. Dar nu numai! Cum scrie Dan C. Mihăilescu într-o carte a sa, unii comentatori ai Omuleţului roşu au favorizat lectura în cheia "lumilor virtuale", a Cyberlandiei, a hackerilor. "Eu prefer lectura clasică, în cheia singurătăţii feminine, atinse de aripa rece a eşecului sentimental. O feminitate obsedată de actuala vogă - obraznică grotescă, impetuoasă, mercantilă - a lolitelor". (Dan C. Mihăilescu).

DESCARCĂ AICI ROMANUL OMULETUL ROSU

 Tocmai această îmbinare de teme îi dă complexitate epică, făcând din Omuleţul roşu "Un roman consistent, cu mister perfecţionat în asemenea măsură, încât finalul reuşeşte să-şi uluiască cititorii." (Stato Quotidiano, 29 sept, 2012)

 

 

 

 

Citește și: