861 vizualizări 26 iul 2010

Înainte de a pleca în vacanţă, medicii ne recomandă o vizită la farmacii pentru a pregăti trusa medicală a turistului. Indiferent dacă alegem muntele sau marea, ca destinaţie de concediu, medicamentele antiinflamatoare, antitermice, antialergice, loţiunile şi cremele pentru tratarea arsurilor solare, produsele împotriva înţepăturilor de insecte, apa oxigenată, leucoplastul şi compresele sterile nu trebuie să lipsească din bagajele pentru vacanţă. Gândul îţi spune care sunt cele mai frecvente neplăceri şi cum le poţi trata fără să apelezi la medic.

Tulburările digestive îţi pot transforma concediul într-un coşmar, mai ales când termenul de garanţie al produselor alimentare şi al preparatelor culinare este scăzut, comparativ cu perioada rece, iar stomacul este primul care resimte "prospeţimea" alimentelor mâncate. "Unele afecţiuni digestive sunt însoţite de diaree, mai ales când e vorba de o toxiinfecţie alimentară. Astfel, Furazolidonul şi Imodiumul sunt medicamentele recomandate pentru acest tip de afecţiune", spune dr. Ninela Rădulescu, medic specialist în medicina de familie.

Arsurile stomacale şi senzaţia de balonare pot apărea din cauza meselor copioase întâlnite în zilele de concediu. Medicii recomandă produse farmaceutice care stimulează digestia, printre care Metoclopramid, care trebuie luat cu o jumătate de oră înainte de masă pentru a preveni apariţia arsurilor stomacale. Pentru diminuarea senzaţiei de balonare este indicat Dicarbocalmul, care se ia la o oră după masă.

Compresele reci, recomandate în cazul insolaţiilor

Copiii au frecvent episoade de alergie sau urticarie atunci când intră în contac cu un mediu nou. Medicii recomandă un medicament din gama antihistaminicelor, mai ales persoanelor care sunt alergice la înţepăturile de insecte, la polen sau la părul de animale.

Deplasările timp îndelungat cu maşina pot duce la apariţia unor stări de greaţă. De altfel, răul de înălţime, de mare, mâncatul cu poftă şi în cantităţi mari sunt alte cauze ale stărilor de greaţă şi ale vărsăturilor. În acest caz, antivomitivele nu trebuie să lipsească din trusa de concediu, precizează specialiştii.

Statul prelungit la soare duce la apariţia insolaţiilor, care se manifestă prin dureri de cap, stări de greaţă şi apariţia senzaţiei de frig. "Atunci când pacientul nu este în stare gravă se recomandă medicamentele antiinflamatoare şi comprese cu apă rece. Dacă starea acestuia se înrăutăţeşte, persoana în cauză trebuie transportată de urgenţă la spital", atrage atenţia dr. Rădulescu.

În plus, statul prea mult la plajă duce la apariţia arsurilor solare. La primele semne de arsuri, e bine să luăm un antiinflamator, precum Ibuprofen sau Aspirină. Senzaţia de usturime poate fi calmată cu comprese reci sau cu produse farmaceutice destinate arsurilor de piele.

Citește și: