Laura Cojocaru
128 vizualizări 23 apr 2019

Rachael Knappier o tânără în vârstă de 29 de ani a fot înspăimântată de gândul că şi-ar fi putut pierde buza de sus şi a povestit că în momentul în care a ajuns la spital, astistentele s-au amuzat copios de aspectul ei.

Tânăra a povestit recent pentru The Sun că într-o seară, era la o petrecere şi o prietenă i-a propus să-i injecteze o substanţă în buze. Rachael băuse câteva pahare de Prosecco, deci era destul de ameţită, iar ideea de a-şi băga o substanţă în buze să nu i se părea deloc ceva nepotrivit.

„M-am simţit în regulă, am adormit şi când m-am trezit pe la două dimineaţa eram desfigurată. Buzele îmi atingeau nasul. Erau de patru ori mai mari. Simţeam presiune şi arsură în ele. Senzaţia era incredibil de rea.”, a povestit Rachael, care a plecat imediat la spital.

Când au văzut-o medicii au început să râdă de aspectul ei:

„Nu mai văzuseră aşa ceva. Le-am spus medicilor că am o reacţie alergică, dar ei mi-au explicat că soluţia îmi fusese injectată în sânge, iar buzele nu mai erau vascularizate”. 

Personalul spitalului a reuşit să extragă substanţa, iar după 72 de ore de agonie, buzele lui Rachael au revenit la normal. Tânăra a fost foarte speriată. Credea că îşi va pierde buza de sus.

Rachael şi-a spus povestea într-o emisiune TV deoarece vrea să tragă un semnal de alarmă cu privire la pericolele la care se expun femeile când acceptă să li se facă injecţii de acest fel, de către o persoană navizată.  
 
Foto: The Sun

Citește și: