75 vizualizări 1 iul 2008

Cercetătorii au obţinut dovada că memoria ne joacă farse nu pentru că se deteriorează ci pentru un scop mult mai înalt: protejarea propriului nostru organism, relatează Science et vie. Potrivit ultimelor studii, nici amintirile nu reprezintă întocmai ce ne imaginam: ele nu ţin exclusiv de trecut, ci sunt şi legătura noastră cu viitorul. Când amintirile se amestecă, se estompează, dispar sau se îmbogăţesc cu elemente imaginare, este o tactică a creierului menită să ne ofere confort.

În bună parte, pentru că unele amintiri prea exacte pot fi dezagreabile sau chiar traumatizante. Aproximativ 30% dintre oameni rememorează amintiri false (sau ceea ce Freud numea „amintiri ecran”, de autoprotejare). Iată de ce, într-un cerc de prieteni care au trecut prin aceleaşi încercări, se poate întâmpla ca fiecare să îşi amintească lucruri complet diferite despre un acelaşi eveniment. „Ne completăm amintirile vagi cu ceea ce ştim din propria experienţă”, spune şi Pascale Piolino, profesor conferenţiar la Universitatea Paris – Descartes.

Amintirile trunchiate sau false, „un rău” necesar

Dar memoria nu se mulţumeşte doar să selecteze anumite amintiri – convingerile, comportamentul şi sentimentele pe care le trăim în prezent modelează amintirea evenimentelor trecute, în aşa fel încât „să dăm bine” în faţa propriei persoane, tot o modalitate de autoapărare. Oricum, fiecare dintre amintirile pe care le avem are o doză mai mică sau mai mare de ficţiune, astfel încât niciuna nu reflectă sută la sută realitatea. Persoana care le trăieşte este ferm convinsă că sunt reale şi nu poate fi convinsă de contrariu nici măcar atunci când i se demonstrează factual că lucrurile nu s-au întâmplat aşa.

În plus, mai există un „fenomen”. Ori de câte ori ne reamintim o informaţie, ea este rescrisă şi reînmagazinată. În timp, aceste informaţii sunt transferate astfel către cortexul cerebral şi este despărţită de contextul în care a fost iniţial dobândită. Spre exemplu, îţi poţi aminti că statul California are capitala la Sacramento, dar nu-ţi mai aminteşti contextul în care ai dobândit această informaţie. Acest fenomen cunoscut sub numele de „amnezia sursei” ne poate face să uităm dacă o anumită informaţie este adevărată sau falsă.

Odată cu trecerea timpului această amnezie se accentuează şi astfel o informaţie falsă dintr-o sursă lipsită la credibilitate începe să capete credibilitate de-a lungul perioadei necesare reprocesării sale şi „mutării” ei. Atunci când sursa informaţiei este complet uitată, mesajul şi implicaţiile sale sunt tot mai serioase. Mecanismul este speculat intens în campaniile electorale – echipele de campanie se folosesc de acest efect pentru a răspândi zvonuri împotriva contracandidaţilor. Este ceea ce s-a întâmplat în SUA cu Barack Obama, despre care s-a răspândit zvonul că ar fi musulman. Acum, o mare parte din americani sunt ferm convinşi de asta, uitând că sursa primară a informaţiei nu era una credibilă.

Amintirile sunt distribuite destul de exact pe o axă temporală, spun savanţii. Aceasta ar putea fi reprezentată prin trei faze: funcţia de reţinere, cea de rememorare a amintirilor (reale, deformate sau complet false) şi amnezia infantilă. Mai exact, dacă axa reprezintă viaţa unei persoane de 50 de ani, funcţia de reţinere se referă la amintirile create în ultimii 20 de ani. În timpul acestei perioade, cu cât este mai veche amintirea, cu atât ea este rememorată mai puţin. Cea de-a doua perioadă corespunde amintirilor despre evenimente petrecute între vârsta de 10 ani şi cea de 30 de ani. Se întâmplă deoarece această perioadă este determinantă pentru construirea identităţii. În această epocă se întâmplă cele mai multe evenimente „pentru prima oară” – îţi părăseşti părinţii, te căsătoreşti, ai copii. În fine, amnezia infantilă caracterizează puţinătatea, uneori absenţa totală a amintirilor din primii noştri 5 ani de viaţă. Explicaţia este simplă: memoria „autobiografică” nu este pe deplin formată la acea vârstă. (E.F.)

Citește și: