1594 vizualizări 28 apr 2014

Alexandra Stan lansează astăzi cel mai nou videoclip al său: Thanks for leaving.  Piesa vorbeşte despre noi începuturi, alegerile pe care le facem în situaţii dificile pentru a putea merge mai departe, bucuria de a te descoperi şi de a fi tu însuţi.
Videoclipul este a patra parte din scurtmetrajul „Thanks for leaving” şi prezintă finalul unei relaţii, dar şi un nou început. Mesajul transmis este acela că în viaţa fiecărui om există cel puţin o persoană căreia îi putem mulţumi că a plecat.

"Când piesa a fost compusă, am realizat că oamenii vor înţelege prin ce am trecut şi dorinţa mea de a lupta pentru o viaţă mai frumoasă. Mi-am dorit ca “Thanks for leaving” să fie prima piesă după această pauză şi mă bucur că toate aceste sentimente şi emoţii le-am putut exprima prin piesă şi videoclip”, a declarat Alexandra Stan.

Scurtmetrajul prezintă povestea unei relaţii dăunătoare, decizia de a pune punct, emoţiile şi primii paşi spre un nou capitol din viaţă. Acesta arată că o despărţire nu înseamnă întotdeauna ceva trist, urât, ci şi un nou început.
Povestea are patru părţi care pot fi urmărite pe canalul oficial de YouTube al Alexandrei Stan: www.youtube.com/user/AlexandraStanLive.

În vârstă de 24 de ani, Alexandra Stan a lansat primul ei single, "Lollipop (Param Pam Pam)", în 2009. Al doilea single, "Mr. Saxobeat", s-a bucurat de un succes internaţional uriaş, devenind un hit şi fiind inclus în topuri muzicale din ţări precum Noua Zeelandă, Marea Britanie, Australia, Canada şi SUA. Şi-a lansat albumul de debut, "Saxobeats", în august 2011. În 2012, ea a lansat piesa "Lemonade", înregistrând aproape 47.000.000 de vizualizări pe Youtube în mai puţin de 10 luni.

 

 

Citește și: