Departamentul Life
1819 vizualizări 12 nov 2013

Alexandra Stan care, în vara acestui an, a fost agresată de managerul ei, Marcel Prodan, a lansat, marţi, la Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti" din Capitală, campania împotriva violenţei în familie, intitulată "Nu bate! Mai bine cântă!".

Întâlnirea a avut loc în sala de spectacole a colegiului, unde Alexandra Stan le-a vorbit adolescenţilor şi a cântat alături de ei. De altfel, liceenii de la Lipatti i-au pregătit artistei o serie de momente muzicale, printre care şi hitul "Saxobeat", dar într-o variantă adaptată, pe acorduri de pian, vioară, chitară şi percuţie.

Momentul dedicat ei a emoţionat-o pe artistă, căreia i-au curs lacrimi în momentul în care una dintre liceene i-a dedicat o piesă compusă special pentru ea: "Alexandra, când am văzut ce ţi s-a întâmplat în vară am înţeles că viaţa nu este aşa cum se vede la MTV", i-a spus liceana artistei.

"Trebuie să recunosc că am foarte mari emoţii.  Sunt într-o cameră cu atât de multe talente încât, dacă ne apucăm să facem acum nişte melodii, sigur o să facem nişte hituri. Reprezint campania împotriva violenţei iniţiată de Poliţia Capitalei, dar susţinută de mine. Campania mea se numeşte «Nu bate! Mai bine cântă!», şi pentru că sunt artist ca şi voi cred că avem un lucru în comun - avem muzica, o modalitate de a ne exprima. Cred că vă pot spune că în viaţă nu poţi să treci doar prin evenimente fericite, şi în cazul în care vrei să baţi, poţi bate la tobe. Am învăţat că este foarte important să nu permitem abuzul de niciun fel, nici fizic, nici psihic, să nu lăsăm pe nimeni să profite de un moment în care suntem vulnerabili", le-a spus Alexandra liceenilor de la Colegiul "Dinu Lipatti".

Cântăreaţa a declarat că va promova mesajul campaniei  şi în alte licee, afirmând că este "foarte important ca tinerii să fie primii informaţi". "Dacă ei sunt bine informaţi, vor ajunge să fie nici agresaţi, nici agresori şi cred că este foarte important. (...) Sunt multe acţiuni pe care le derulăm în prezent în cadrul campaniei şi trebuie să le organizăm. (...) Violenţa cred că este cel mai urât lucru care se poate întâmpla pe pământ unui om, indiferent că este fizică sau psihică", a mai afirmat vedeta.

Totodată, cântăreaţa a spus că violenţa în familie este foarte prezentă în România, precizând că acest lucru o face să fie mai motivată în ceea ce înseamnă campania "Nu bate! Mai bine cântă!".

"Cred că au fost momente magice astăzi aici (la Colegiul Naţional de Artă "Dinu Lipatti", n.r.). (...) Asta le spuneam elevilor de aici, dacă simt vreodată că au un sentiment negativ sau că sunt nervoşi sau stresaţi, se pot exprima prin muzică. Poţi să asculţi o melodie, poţi să baţi în tobe, poţi să cânţi la o chitară mai agresiv, dar în niciun caz nu trebuie să fie agresivi fizic sau verbal, pentru că nu ajuta cu nimic, din contră, te face să te afunzi din ce în ce mai rău", a mai explicat aceasta.

Cântăreaţa a declarat că mesajul campaniei sale se adresează şi agresorilor. "Da, sunt fericită. Sunt fericită pentru că mi-am recăpătat activitatea artistică, mă ocup de cariera mea, sunt cam obosită, lucrurile s-au derulat pe repede înainte şi am făcut multe lucruri într-un timp foarte scurt, dar sunt fericită şi acest eveniment (agresiunea suferită în luna iunie, n.r.) ţine de trecut, a fost într-adevăr un eveniment neplăcut, însă l-am trecut cu bine şi datorită tuturor celor care au fost alături de mine", a adăugat vedeta.

Alexandra le-a transmis victimelor violenţei în familie să nu permită acest lucru în viaţa lor. "Violenţa nu înseamnă fericire, nu înseamnă iubire, nu merită nimeni să se poarte aşa cu ele. Cel mai important este să ne respectăm pe noi înşine, să ştim cine suntem, să ne iubim şi să canalizăm totul prin iubire, toate sentimentele noastre. Să nu permitem. Iar dacă au probleme sau ajung în astfel de situaţii de violenţă şi de abuz să ştie că au la cine să apeleze şi cred că Poliţia Română şi Poliţia Capitalei le stă la dispoziţie oricând. Există psihologi, psihoterapeuţi, sunt ONG-uri care se ocupă de astfel de cazuri", a declarat aceasta.

De asemenea, Alexandra Stan a dezvăluit că în primăvară va fi pregătită să lanseze o nouă piesă.

În vârstă de 24 de ani, Alexandra Stan a lansat primul ei single, "Lollipop (Param Pam Pam)", în 2009. Al doilea single, "Mr. Saxobeat", s-a bucurat de un succes internaţional uriaş, devenind un hit şi fiind inclus în topuri muzicale din ţări precum Noua Zeelandă, Marea Britanie, Australia, Canada şi SUA. Şi-a lansat albumul de debut, "Saxobeats", în august 2011. În 2012, ea a lansat piesa "Lemonade", înregistrând aproape 47.000.000 de vizualizări pe Youtube în mai puţin de 10 luni.

Citește și: