Silviu Bănilă
7798 vizualizări 1 aug 2019

Epstein a spus că va lăsa gravide 20 de femei la ferma lui din Santa Fe, New Mexico, scrie Business Insider. Nu există vreo dovadă că acesta şi-a dus planul la bun sfârşit, dar este cunoscut interesul lui bizar pentru filozofia transumanismului.

Transumanismul (uneori simbolizat prin >H sau H+) este o mişcare intelectuală şi culturală internaţională care sprijină folosirea noilor ştiinţe şi tehnologii pentru a îmbunătăţi abilităţile şi aptitudinile mentale şi fizice ale oamenilor şi a ameliora ceea ce ea vede ca aspecte nedorite şi nenecesare ale condiţiei umane, cum ar fi prostia, suferinţa, boala, îmbătrânirea şi moartea involuntară. Gânditorii transumanişti studiază posibilităţile şi consecinţele dezvoltării şi folosirii în aceste scopuri ale tehnicilor de îmbunătăţire umană şi ale altor tehnologii în curs de apariţie. Pericolele şi beneficiile posibile ale noilor tehnologii puternice care s-ar putea să schimbe radical condiţiile vieţii umane sunt, de asemenea, preocupări ale mişcării transumaniste.

Potrivit celor de la The Times, Jaron Lanier, un pionier al realităţii virtuale, îşi aminteşte că a discutat cu un savant de la NASA, căruia Epstein i-ar fi zis că ideea „fermei de bebeluşi” din Mexic i-a fost inspirată de o bancă de spermă din Escondido, California. Aceasta a funcţionat între 1979 şi 1999 şi s-a zvonit, în mod nefondat, că acolo ar fi stocată „sperma laureaţilor premiilor Nobel”.

Transumanismul a făcut însă „casă bună” cu eugenia, o practică foarte controversată, asociată cu nazismul - partidul i-a favorizat pe arienii blonzi, cu ochi albaştri şi a folosit ideea eugeniei pentru a justifica genocidul.

Mulţi adepţi ai transumanismului sunt interesaţi însă de alte modalităţi prin care corpul uman poate fi „îmbunătăţit”, care nu necesită neapărat modificarea genetică.

Înainte de alegerile din 2016, Zoltan Istvan, candidat la preşedinţia SUA, a promis că va încerca să oprească procesul de îmbătrânire şi moartea prin fuziunea unor tehnologii cu biologia umană. Acesta a înfiinţat Partidul Transumanist, concentrat asupra folosirii ştiinţei şi tehnologiei, în scopul rezolvării problemelor mari ale omenirii.

Istvan consideră că îmbătrânirea şi moartea sunt cele mai grave „boli” ale acestor timpuri, găsind leacul în tehnologie. Acesta susţine folosirea de organe bionice, transplantate atunci când organele naturale nu mai funcţionează.

Criogenarea, procesul de îngheţare a unui corp, cu scopul de a-l readuce mai târziu la viaţă, are un loc special în gândirea transumanistă. Momentan, criogenarea funcţioneaza doar cu embrionii umani. Totuşi, transumanistul anonim a spus că el şi Epstein au discutat despre criogenare şi miliardarul a mărturisit că doreşte ca după moarte să-i fie conservate capul şi penisul.

Citește și: