1710 vizualizări 2 aug 2007

Situat în Masivul Godeanu, vârful Gugu (2291 m) este terapia potrivită pentru cei care simt că viaţa nu le mai oferă nici o surpriză. Dacă ai inima tare, nervii acasă, picioare bune şi te întrebi de ce să dai două milioane şi jumătate pe o cameră de două stele la mare, le spui prietenilor să-şi scoată rucsacul din dulap, să-şi cumpere conserve şi vă urcaţi într-un tren care merge spre Oţelu Roşu, aflat la 25 de kilometri de Poiana Mărului – Caransebeş, unde trăiesc gugulanii – numiţi astfel după Muntele Gugu, situat în punctul unde se întâlnesc Transilvania, Oltenia şi Banatul. De la gugulani vă luaţi răchie de Banat – o licoare din prune care ajunge la 50 de grade şi se ţine trei ani, înainte de-a o da pe gât când ţi-i frig sau frică (ştie Gugu de ce), în butoaie cu doage din salcâm, stejar şi dud.

Traseul de creastă al Masivului Godeanu durează una-două zile şi e musai ca de-aici să deviezi spre Gugu. Pajişti deasupra pădurii, traseu la 2000 de metri mărginit de văile râurilor Şes sau Bran, dar şi Căldarea Gugului, cu lacul aferent.

Dacă ai campat în vale şi ai auzit poveştile Gugului, numit şi “cel ce se ascunde privirilor”, după unele scrieri taman Kogaionul, muntele sfânt al dacilor, unde a trăit o perioadă, într-o peşteră, Zamolxe, stai căscat să te convingi că, între anumite ore, vârful dispare. Unii povestesc că au văzut explozii de lumină ţâşnite chiar din munte. Acum mulţi ani, nişte cercetători au vrut să consemneze fenomenele şi la finalul expediţiei puteau să jure că luminile au săltat vârful spre cer şi că n-au închis un ochi din cauza unor energii inexplicabile. O a doua comisie urma să ajungă acolo după dispariţia unui avion. Observaţiile lor? Stări nemotivate de spaimă, senzaţii de sufocare, impresia că sunt priviţi, explozii luminoase în vârf. Şi nimeni nu a putut explica de ce nu a reţinut pelicula nimic din câteva ore de înregistrare. O fi legenda lui Gyges (300 î.Hr.), care avea un inel care te făcea invizibil?

Istoriile misterioase au împânzit lumea. Nu e an să nu găseşti turişti din Germania, Franţa sau Suedia, care să nu stea cu aparatele în trepiede pentru a surprinde exploziile luminoase. Unii vin cu bicicleta, dar ca să te ţină aici picioarele trebuie să te cheme Miguel Indurain.

Cine nu reuşeşte să doarmă lângă Gugu, dar vrea să se odihnească, face cale întoarsă spre Poiana Mărului. Aici, printre conifere şi foioase, ai hotel, pensiuni, păstrăvărie, zone de vânătoare, lac de acumulare şi, cu certitudine, nu ai senzaţia că eşti privit.

 

Citește și: