Adriana Stanca
30696 vizualizări 11 feb 2014

Invitată la emisiunea „Schimbă vorba”, de pe live.gandul.info, Narcisa Iorga, membră a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a declarat că a propus preşedintelui CNA rediscutarea amenzilor aplicate recent posturilor B1 TV şi Antena 3.

„Alături de alţi doi colegi am făcut deja o solicitare preşedintelui CNA, vineri (7 februarie, n. red), să se rediscute amenzile aplicate atât B1, cât şi Antenei 3, pentru că dezechilibrul este evident. Vreau ca amenzile să fie proporţionale cu abaterile”, a afirmat aceasta.

Narcisa Iorga a precizat că, în opinia sa, amenda aplicată recent postului B1 TV reprezintă „o decizie abuzivă”. Referindu-se la opiniile exprimate de realizatorul Robert Turcescu şi Dan Puric în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, aceasta a arătat că ele se aflau „ în limitele decenţei”.

„Opinia lui Robert Turcescu a fost argumentată”, a afirmat Narcisa Iorga.

Întrebată de ce nu îi apără şi pe Mircea Badea sau lui Mihai Gâdea, aceasta a arătat că „în momentul în care faci un atac la persoană nu poţi să spui că este vorba despre o opinie. O opinie are cu totul şi cu totul alte încadrări”.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat televiziunea Antena 3 cu 50.000 de lei, în urma emisiunii „Sinteza zilei” din 14 ianuarie, în care Andreea Pora a fost „denigrată”, jurnalistei fiindu-i încălcat şi „dreptul la imagine”.

De asemenea, postul B1 TV a fost sancţionat cu 70.000 de lei, pentru lipsă de imparţialitate şi echilibru în ediţiile din 12 şi 25 decembrie ale emisiunii „Sub semnul întrebării”, realizată de Robert Turcescu.

Citește și: