Silviu Bănilă
1522 vizualizări 5 dec 2018

Potrivit unor documente citate de cei de la The Blast, Weston Cage, fiul actorului, s-a despărţit de soţia de origine română, Danielle.

Weston şi Danielle au împreună doi copii, pe Lucian, de 4 ani şi Sorin, de 2 ani, custodia aparţinând mamei. Weston are dreptul să îşi viziteze copiii şi trebuie să plătească 8.000 de dolari pe lună reprezentând pensie alimentară, jumătate din „cadoul lunar” de 16.000 de dolari oferit de tatăl lui, Nicolas. Pensia alimentară acoperă plata ratelor la maşină, chiria şi asigurările medicale pentru fosta soţie şi copiii lui Weston.

Potrivit documentelor respective, obligaţia lui Weston de a plăti o pensie alimentară pentru familie expiră la începutul lui 2019, dar el va trebui să plătească pensie alimentară pentru copii. Mai mult, plata se va face din banii pe care Weston îi primeşte de la tatăl lui, celebrul Nicolas Cage.

Atât Weston, cât şi Danielle au declarat că starul din „Con Air” nu este obligat legal să le ofere lunar o alocaţie şi poate modifica suma după cum doreşte sau, dimpotrivă, poate sista plata.

Divorţul între Weston şi Danielle a fost unul cu scântei, femeia cerând un ordin de restricţie împotriva fiului lui Cage, cu excepţia situaţiilor în care acesta îşi vizitează copiii.

foto: youtube.com

Citește și: