Ana Obretin
1267 vizualizări 23 dec 2018

Comandamentul pentru apărare aerospaţială nord-americană (NORAD) monitorizează şi anul acesta călătoria lui Moş Crăciun în jurul lumii, deşi, de vineri, de la miezul nopţii, activitatea administraţiei federale din SUA a fost blocată parţial, potrivit newsweek.com.

Urmăriţi imagini ÎN DIRECT:

"În caz că activitatea guvernului va fi blocată, NORAD va continua tradiţia sa de 63 de ani de a-l monitoriza pe Moş Crăciun pe 24 decembrie. Personalul militar care se ocupă de program este sprijinit de aproximativ 1.500 de voluntari, care fac monitorizarea posibilă în fiecare an", se arată într-un mesaj publicat vineri pe Twitter.

Activitatea administraţiei federale din SUA a fost blocată parţial, începând de la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, după ce membrii congresului nu au reuşit să ajungă la un compromis pe tema bugetului. Disensiunile cele mai mari se referă la finanţarea construirii unui zid la frontiera cu Mexicul. Trump a declarat că iminenta blocare parţială a unor părţi cheie din administraţia federală ar putea dura "foarte mult timp" şi a încercat să arunce vina pentru acest lucru pe democraţi.

”Frontierele patriei noastre trebuie să fie sigure! Nu vrem ca oameni care nu au ce căuta aici să intre în ţara noastră,” repetă preşedintele Donald Trump. ”Vrem ca oamenii să vină legal. E foarte periculos acolo. Trafic de droguri, trafic de persoane, bande de mafioţi, atâtea probleme... Nu le vrem în Statele Unite! Nu le dorim aici! Le putem stopa doar securizând frontierele cu un zid.(...) Avem nevoie de o mare barieră. Altfel nu se poate!”

În următoarea perioadă, cei 420.000 de angajaţi ai administraţiei federale vor lucra fără să fie plătiţi - însă ar trebui să primească nişte compensaţii - iar alţi 380.000 vor fi în şomaj tehnic, anunţă CBS News. Este pentru a treia oară anul acesta când activitatea administraţiei federale din SUA este blocată.

NORAD este finanţat de Departamentul Apărării, care nu îşi suspendă activitatea în astfel de blocaje.

Programul "Santa Tracker" monitorizează traseul lui Moş Crăciun în ajun, indicând opririle şi chiar momentul sosirilor în diferite locuri. Programul oferă şi detalii despre vremea de la Polul Nord şi o numărătoare a cadourilor.

Copiii pot viziona filme, asculta colinde şi afla informaţii despre NORAD şi Moş Crăciun.

Programul de monitorizare începe pe 24 decembrie, la ora 09.00, ora României, şi poate fi urmărit AICI.

NORAD a început această "supraveghere aeriană" din întâmplare, în 1955, când o reclamă a dat, din greşeală, numărul de telefon de la Comandamentul Continental de Apărare Aerospaţială din Colorado Spring (predecesorul NORAD) pentru a-l contacta pe Moş Crăciun. Un colonel a răspuns copiilor pentru a nu-i dezamăgi şi apoi a devenit o tradiţie.

foto: NORAD Tracks Santa / Facebook

Citește și: