''Bună. Mă numesc Thea şi am 12 ani. Mă mărit peste o lună'', era respectivul mesaj, însoţit de fotografii cu fetiţa în rochie de mireasă, alături de ''soţul'' ei, cu 25 de ani mai în vârstă.

Imaginile fac de fapt parte dintr-o campanie menită să atragă atenţia asupra numărului tot mai mare de fetiţe vândute, înainte să devină adolescente, unor soţi mult mai bătrâni decât ele. ''Peste 39.000 de fete sunt lipsite de copilărie în fiecare zi (n.r. acesta este numărul fetiţelor care se căsătoresc forţat în fiecare zi, conform CARE Canada). Sperăm ca această acţiune să mobilizeze oamenii şi să tragă semnale de alarmă împotriva căsătoriei la vârste atât de fragede, iar fetiţele de o vârstă cu Thea să fie salvate de o soartă brutală'', se arată pe blogul stoppbryllupet.blogg.no.

Înainte ca adevăratul scop al blogului să fie dezvăluit, foarte mulţi norvegieni au sunat la poliţie să împiedice nunta Theei, dovadă a succesului campaniei, scrie protv.ro. De altfel, sursa scrie că, în numai o zi de la lansare, blogul respectiv a devenit cel mai citit din Norvegia.

 

Citește și: