Silviu Bănilă
1621 vizualizări 23 ian 2018

Taobao, cel mai mare retailer din China, recrutează doi cetăţeni cu vârsta de cel puţin 60 de ani, care să evalueze noile produse destinate consumatorilor de vârstă medie şi celor ajunşi la pensie.

„Am primit peste 1.000 de CV-uri în prima zi de la publicarea anunţului, iar aplicanţii sunt profesori, judecători, poliţişti şi angajaţi din serviciile publice, dornici să lucreze cu noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alibaba pentru Business Insider, adăugând că mulţi clienţi tineri ai retailer-ului Taobao îşi încurajează părinţii să trimită CV-uri pentru aceste joburi.

Cel mai bătrân candidat are 83 de ani. Popularitatea acestui job ţine, într-adevăr, şi de salariul mare oferit. În Beijing se înregistrează cel mai mare salariu mediu din China, de 18.660 dolari pe an. În comparaţie, Taobao oferă 64.000 dolari pe an!

Pentru a primi acest salariu, candidaţii trebuie să aibă o relaţie bună cu copiii lor, să fie influenţi în societate, să adore cărţile de psihologie şi sociologie şi să aibă cel puţin un an de experienţă în shopping-ul online.

În prezent, Taobao are peste 30 milioane utilizatori cu vârste de peste 50 de ani. Până în 2020, compania estimează că în China vor fi circa 255 milioane cetăţeni cu vârste de peste 60 de ani - o oportunitate majoră pentru retailer-ul chinez.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Taobao a declarat că angajaţii bătrâni vor lucra pe un site Taobao „nou şi interesant”, adaptat din punct de vedere demografic.

„Lucrăm la o versiune Taobao pentru consumatorii înaintaţi în vârstă, proiectată pentru nevoile lor. Dincolo de satisfacerea nevoilor lor de shopping, vrem să inovăm ceva care să-i ajute să aibă o relaţie mai bună cu tineretul şi să-i aducă mai aproape”, a precizat reprezentantul companiei chineze.

Potrivit unei estimări Business Insider din 2017, grupul Alibaba valorează nu mai puţin de 360 miliarde de dolari.
 

Citește și: