Gandul
30379 vizualizări 10 iun 2019

Rhonda Mengert, din Las Vegas, susţine că a fost percheziţionată în detaliu de agenţi TSA de pe Tulsa International Airport, transmite Washington Examiner. Femeia a spus că incidentul a avut urmări emoţionale severe şi că a reprezentat o încălcare a drepturilor ei.

Mengert crede că un implant pe care îl are în şold a declanşat scanerul de pe aeroport. În timpul percheziţiei, un agent a constatat că femeia purta un „produs comun de igienă feminină”.

Femeia a fost dusă apoi într-o cameră, unde i s-ar fi cerut să îşi dea hainele jos, expunându-şi organele genitale. Apoi i s-ar fi cerut să înlăture produsul de igienă personală. „A fost oribil. A fost degradant”, a declarat femeia.

TSA a transmis că nu poate comenta pe marginea acestui subiect şi că ofiţerii săi nu fac percheziţii atât de amănunţite.

Foto: 123RF

 

Citește și: