Alexandra Mortu
13445 vizualizări 21 apr 2019

Tânără a dezvăluit pe platforma online Mumsnet că este într-o relaţie cu iubitul este de trei ani şi că locuiesc în oraşul lui natal. 

Deşi pare a fi un avantaj faptul că locuiesc în apropierea familiei lui, totuşi asta implică şi întâlniri frecvente cu prietenii bărbatului. Iniţial crede că are o relaţie bună cu ei, însă descoperire recentă a pus-o pe gânduri. Femeia a mărturisit şi faptul că întreaga viaţă s-a chinuit cu o greutate puţin peste medie şi că majoritatea iubitelor partenerului ei aveau mult mai puţine kilograme decât ea. 

„La începutul acestui an, partenerul meu drag m-a rugat să îi verific telefonul pentru a vedea dacă mama lui i-a dat vreun mesaj. Când am intrat în meniul principal al telefonului au început să apară notificări dintr-un grup de chat unde prietenii lui mă numeau balenă, spunând că probabil îl strivesc atunci când facem sex şi că nu le vine să creadă că suntem împreună şi că iubitul meu probabil că este ruşinat de asta”.

Tânăra i-a dezvăluit iubitului ce a descoperit şi se pare că acesta le spusese să se oprească din a face asemenea comentarii, dar femeia nu voia să mai socializeze cu ei. 

Potrivit platformei online Yahoo, după o săptămâna, tânărul a rugat-o să îi bage telefonul la încărcat şi a dat din nou peste mesaje insultătoare: „Din nou erau comentarii despre greutatea mea şi despre mine, mă numeau purceluş etc. M-am supărat din nou şi prietenul meu mi-a spus că nu le poate impune ce să vorbească, dar că mereu mă apără şi le spune să se oprească”. 

Deşi tânără a scris că relaţia lor este una perfectă, că e plină de afecţiune şi că iubitul ei o adoră, totuşi nu ştie ce să facă din cauza prietenilor lui. 

Mulţi oameni care au răspuns la postarea tinerei l-au blamat pe bărbat că nu îi ia apărarea îndeajuns şi că este o persoană slabă: „Cu siguranţă aş încheia o relaţie din cauza asta. Meriţi mai mult”.

O altă persoană a transmis că „Sincer, cred că este nerezonabil din partea iubitului tău să accepte ce se întâmplă şi să continue să socializeze cu oamenii care o vorbesc de rău pe iubita lui”.

Foto: Hepta

 

Citește și: