Laura HOLBAN
1202 vizualizări 4 ian 2012

După ce a rămas gravidă în urma unui viol în 1929, Mirna Disbrow s-a văzut obligată să îşi dea spre adopţie fiica de doar o lună. După 77 ani, femeia şi-a reîntâlnit copilul şi a aflat cu stupoare că unul dintre cei şase nepoţi ai săi este chiar astronautul Mark Lee, notează Newser.com.

Reîntâlnirea celor două a avut loc în 2006, însă Disbrow, acum în vârstă de 100 de ani, a decis abia acum să facă publică povestea lor. Cele două s-au regăsit după ce unul dintre copiii fiicei lui Disbrow a vrut să afle mai multe informaţii despre istoricul medical al familiei şi a cerut în instanţă să poată accesa dosarul adopţiei mamei sale.

După ce s-au reîntâlnit în 2006, cele două au devenit de nedespărţit. "A fost ca şi cum am fi trăit toată viaţa împreună", a explicat bătrâna. "Este mai presus de vorbe, o experienţă minunată şi simt câteodată că mă voi trezi şi voi realiza că a fost doar un vis frumos", a declarat fiica biologică a femeii.

Citește și: