140 vizualizări 15 sep 2008

Persoanele analitice riscă să ajungă mai greu la orgasm, pentru că această stare de eliberare presupune pierderea controlului, afirmă psihologii. „Orgasmul şi somnul din timpul nopţii sunt singurele momente din viaţa unui om când acesta pierdere contactul cu realitatea. Orgasmul nu presupune doar relaxarea tuturor muşchilor, ci şi renunţarea la control. Persoanele care gândesc nu pot renunţa la control. Acestea doresc să fie conştiente de tot ceea ce se întâmplă, să nu le scape nimic. În timpul orgasmului te rupi de realitate, iar pe lângă masa musculară se relaxează şi creierul”, susţine psihologul Claudiu Ganciu.

O altă problemă cu care se confruntă societatea secolului XXI este aceea de a atinge perfecţiunea, un alt impediment în atingerea orgasmului, precizează specialiştii. De asemenea, aceştia consideră că este foarte greu pentru o persoană care tinde spre perfecţiune să poată renunţa la ideile preconcepute. Mai mult, specialiştii precizează că perfecţiunea nu are anumite standarde, ci noi suntem singurii care o putem defini, iar acest lucru ţine de fiecare individ în parte. Femeile ating mult mai greu orgasmul, comparativ cu bărbaţii, pentru că acestea nu pot renunţa la problemele de zi cu zi, menţionează psihologii. „Femeile au o problemă cu deţinerea controlul în exces, iar acestea nu pot renunţa la tot felul de inhibiţii.

Acestea se gândesc mereu să nu facă ceva greşit, iar singura modalitate de a nu greşi este aceea de a nu face nimic, iar astfel femeilor le este mult mai greu să se elibereze total de toate gândurile care le macină chiar şi în timpul actului sexual. Mai mult, din punctul lor de vedere, pierderea controlului creează o stare de frică, de nelinişte, iar în aceste momente femeile sunt mult mai vulnerabile decât de obicei ”, afirmă Claudiu Ganciu.
Absenţa comunicării şi a înţelegerii în cuplu distruge relaţia intimă

Specialiştii dau vina pe societatea în care trăim pentru că aceasta nu ne învaţă cum să relaţionăm cu persoanele din jur.

„Societatea secolului XXI ne dă tot felul de soluţii din care noi putem deţine controlul. Dacă într-o relaţie dintre doi oameni nu există comunicare, înţelegere şi mai ales apreciere, atunci cele două persoane nu vor avea nici puncte comune într-o relaţie intimă. Modelul, pe care cu toţii, din păcate, avem tendinţa de a-l copia, este familia. Dacă mama nu încearcă să se ataşeze, să construiască acele conexiuni importante, ajuns la maturitate individul nu va dori nimic altceva decât să tragă numai pentru el. De cele mai multe ori, astfel de persoane care aleargă după orgasm îl vor atinge cu dificultate pentru că se gândesc aşa de mult la el încât, puşi în faţa faptului, clachează şi nu se mai pot elibera”, afirmă psihologul Ganciu.

Totodată, specialistul precizează că pentru bărbaţi este foarte important să îşi facă partenera să se simtă cât mai bine, mai ales în timpul actului sexual. „Zâmbetul de după, de pe faţa unei femei, îi dă bărbatului o senzaţie de împlinire deplină, pentru că a reuşit să îşi vadă satisfăcută partenera, lucru ce îi dovedeşte masculinitatea”, afirmă Claudiu Ganciu.
 

Citește și: