Razvan Tupa
3077 vizualizări 3 ian 2019

Regizorul şi scenaristul Cristina Iacob a ales să ecranizeze romanul de succes "Suge-o, Ramona!", un bestseller cu care Andrei Ciobanu a depăşit milionul de cititori. Filmul este gata şi va fi difuzat în cinematografele din România începând cu 14 februarie.

"Oh, Ramona!" urmăreşte transformarea lui Andrei din adolescent într-un adult care-şi trăieşte candid şi autoironic prima poveste de dragoste, inocentă şi neîmpărtăşită, în alternanţă cu a doua poveste, intensă şi nebunească, incapabil să facă o alegere, arată realizatorii.

"Un film despre noua generaţie de tineri români, dar europeni, globali, care trăiesc - la bine şi la rău - după modele şi stiluri de comportament vestice, indiferent unde s-ar afla. Viaţa lor, a celor din jurul nostru, este pe zi ce trece tot mai occidentală. Produsele pe care le consumăm (inclusiv cele culturale), mentalităţile şi comportamentele, totul se transformă în contextul globalizării. Până şi vocabularul, tot mai romglez, ne arată forţa acestui fenomen. Pot fi de acord sau nu, însă trebuie să depun mărturie prin film despre epoca în care trăim," declară Cristina Iacob.

Povestea românească din ficţiunea autobiografică "Suge-o, Ramona!" a lui Andrei Ciobanu, care semnează şi scenariul alături de Alex Coteţ şi Cristina Iacob, a devenit în viziunea şi execuţia regizorului un film fără limitări culturale, fără graniţe geografice şi lingvistice, pentru o generaţie care trăieşte planetar experienţele irepetabile ale adolescenţei.

Regizorul a optat pentru o echipă internaţională de actori talentaţi: Bogdan Iancu, Aggy K. Adams, Holly Horne, Basil Eidenbenz, Leonardo Boudreau, Andromeda Godfrey, Melanie Ebanks, alături de Smiley, Feli, Andrei Ciobanu, Cristina Ich, Laura Giurcanu, Gina Pistol, Gabriel Jugaru, Howard Dell şi Alex Coteţ.

Aşteptată de fanii cărţii lui Andrei Ciobanu şi de cei ai filmelor "Selfie" şi "Selfie 69" ale Cristinei Jacob, comedia "Oh, Ramona!" va fi lansată în cinematografele din toată ţara pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor.

 

Citește și: