Ionela SAMOILĂ
5500 vizualizări 19 oct 2012

Odată cu debutul anului universitar, facultăţile au început să organizeze Balurile Bobocilor. cum petrecerile nu au farmec decât dacă sunt animate de voci de renume, preţurile pentru o prestaţie cresc proporţional cu notorietatea artistului şi pot ajunge şi până la 8.000 de euro, scrie RTV.

Organizatorii balurilor la care studenţii vor să vadă artişti precum Loredana Groza, Ştefan Bănică Jr. sau Dan Bălan vor fi nevoiţi să aloce sume între 5.000 şi 8.000 de euro pentru un scurt concert.

Aşa cum era de aşteptat, Inna se numără printre cei mai scumpi artişti, valoarea unui show susţinut de aceasta fiind între 4.000 şi 7.000 de euro, în timp ce Loredana Groza are tarife cuprinse între 5.500 şi 6.000 de euro, iar Ştefan Banică Junior între 6.000 şi 6.500 de euro.

La polul opus, printre cei mai accesibili artişti se numără Antonia, care ia circa 2.000 de euro pentru un bal al bobocilor, în timp ce Alex Velea şi Connect-R cer sume între 1.700 la 2.300 de euro. Şi Andreea Banică are tarife ce pleacă de la 1.800 de euro şi ajung la 2.300 de euro.

De departe cei mai ieftini artişti sunt Andreea Bălan şi Corina Bud, care solicită între 1.300 şi 1.500 de euro, respectiv DJ Sava, care ar putea veni la Balul Bobocilor pentru 1.000 de euro.

Citește și: