1070 vizualizări 22 iul 2007

Un oraş subteran al lui Adolf Hitler va fi scos la lumină de sub cetatea Ksiaz, din Silezia inferioară (Polonia), ale cărui coridoare secrete ajung la peste 1,2 km lungime. La realizarea sa au murit 40.000 de deţinuţi din lagărele de concentrare. Tot aici, afirmă localnicii, se făceau teste cu arme secrete.

Cetatea Ksiaz, datând din secolul al XIII-lea, este situată pe un vârf de munte stâncos. Cuprinde peste 400 de săli, pline de obiecte de artă valoroase. După ocuparea Poloniei de către armata germană, Hitler s-a decis să construiască sub ea un fort secret.

În spatele unor uşi invizibile ascunse de tapet ale camerelor mobilate luxos cu piese Bidermeyer se aflau zeci de ascensoare şi scări care duceau sub stânca de granit pe care se află cetatea. Aici a fost creat un sistem de buncăre lung de 1.200 de metri, cu pereţi de beton a căror grosime este de mai mulţi metri, situat pe mai multe nivele, înzestrat cu instalaţii de ventilaţie.

În afara experimentelor cu arme secrete, aici au fost ascunse şi comorile jefuite din ţările ocupate de nazişti care apoi, la sfârşitul războiului, au fost duse în secret în altă parte. Intrările secrete din cetate au fost mascate prin plantarea de către deţinuţi a unor păduri întregi.

Operaţiunea, povestesc localnicii, a durat o singură noapte. Mii de militari păzeau cetatea şi intrările secrete. Nici până astăzi nu au fost găsite toate coridioarele, iar arheologii se plâng că activitatea lor este îngreunată de pereţii foarte groşi de beton.

O legendă locală susţine că, la sfârşitul războiului, când  nemţii s-au retras din Polonia, după ce au distrus intrările şi o parte din coridoare, din cetate s-ar fi înălţat un imens obiect zburător strălucitor.

Citește și: