Ana Obretin
187 vizualizări 7 feb 2019

Muzicianul Ozzy Osbourne a fost internat pe 4 februarie, la Keck Hospital of University din sudul Californiei, informează Variety.

„Ozzy a fost internat din cauza unor complicaţii ale gripei. Medicii lui consideră că acesta este cel mai bun mod de a-şi reveni mai rapid”, a scris soţia artistului, Sharon Osbourne, pe Twitter.

La sfârşitul lunii ianuarie, Osbourne a anunţat amânarea concertelor din turneul european, pe care urma să le susţină împreună cu Judas Priest din cauza unei infecţii respiratorii şi la recomandarea medicilor.

„Sunt devastat pentru că sunt nevoit să amân segmentul european al turneului meu. Pare că totul merge prost din octombrie. Mai întâi, infecţia cu stafilococ la degetul mare de la mână, iar acum, gripă şi bronşită. Vreau să prezint scuze fanilor care mi-au fost loiali de-a lungul anilor, trupei şi echipei mele, formaţiei Judas Priest, pentru că v-am dezamăgit. Oricum, promit că turneul cu Judas Priest va avea loc. Este reprogramat chiar acum începând cu luna septembrie. Încă o dată, mă scuz faţă de toată lumea”, a fost mesajul publicat de Ozzy Osbourne.

În februarie anul trecut, cântăreţul de rock Ozzy Osbourne şi-a anunţat turneul de adio, care urma să dureze doi ani, explicând că acest lucru nu înseamnă că renunţă total la muzică.

După ce a plecat din trupa Black Sabbath - pe care a înfiinţat-o, în 1968, alături de chitaristul Tony Iommi, basistul Geezer Butler şi toboşarul Bill Ward, Ozzy Osbourne şi-a construit o carieră de succes în calitate de artist solo.

După ce a plecat din trupa Black Sabbath - pe care a înfiinţat-o, în 1968, alături de chitaristul Tony Iommi, basistul Geezer Butler şi toboşarul Bill Ward, Ozzy Osbourne şi-a construit o carieră de succes în calitate de artist solo.

Albumul "No More Tears", lansat de Ozzy Osbourne în 1991, a primit patru discuri de platină în SUA şi a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului şi a criticilor. Următoarele albume - "Ozzmosis" (1995), "Down to Earth" (2001), "Under Cover" (2005), "Black Rain" (2007), deşi nu au mai avut acelaşi succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate.

În total, acesta a lansat 11 albume de studio solo. De-a lungul carierei, a primit, printre altele, o stea pe Hollywood Walk of Fame, un Global Icon Award la gala MTV Europe Music şi un Ivor Novello Award pentru munca sa de compozitor.

În anii 2000, artistul britanic a devenit şi star de reality show, apărând împreună cu familia sa în emisiunea "The Osbournes". De asemenea, alături de Jack Osbourne, fiul său, a apărut în emisiunea TV "Ozzy & Jack's World Detour".

Foto: Hepta

Citește și: