53 vizualizări 11 iul 2008

Astăzi, pe plaja Hanul Piraţilor de la Năvodari parchează o supermaşină: Suzuki Splash - ProFM DANCE Official Party Car, marele premiu pus la bătaie de ProFM DANCE pentru ascultătorii săi de pe 89.5 FM şi de pe www.profmdance.ro.
 

Cum un party car adevărat nu ratează cele mai tari evenimente, Suzuki-ul ProFM DANCE nu putea lipsi de la întâlnirea cu cei mai buni DJi, veniţi la The Mission Dance Weekend. După ce îşi va face plinul de distracţie la mare, ProFM DANCE Official Party Car se întoarce la Bucureşti. Pentru a pune mâna pe ea, participanţii la concurs trebuie să se înscrie pe site-ul www.profmdance.ro până pe 31 iulie. Numai 4 dintre ei vor avea ocazia să demonstreze că merită maşina, pentru că trebuie să... locuiască în ea. Mâncarea, băuturile şi muzica vor fi asigurate de ProFM DANCE. Tot ce au de făcut cei 4 curajoşi este să reziste cât mai mult la party-ul nebun de la bord. Cel care rămâne ultimul câştigă maşina şi va fi decretat oficial cel mai cool petrecăreţ.
 

În această seară, de la ora 18, vor fi prezenţi pe plajă, la „serviciu”, Fatboy Slim & Timo Mass, Optik, Adrian Eftimie şi Negru, echipaţi cu platane şi chef de show. Oana Tache este pe urmele lor şi le va aduce ascultătorilor ProFM Dance şi telespectatorilor MTV interviuri în exclusivitate. Toate discuţiile vor fi difuzate pe ProFM DANCE şi la MTV News, luni, 14 iulie, de la ora 16. (D.P.)
 

Citește și: