Mihai SCHIAU
261 vizualizări 12 mar 2012

Cercetătorii care au creat trenurile maglev (cu levitaţie magnetică) vin cu o nouă invenţie, care le-ar putea permite oamenilor să călătorească mult mai uşor şi mai ieftin în spaţiu: „trenul spaţial”, scrie Daily Mail.

Acesta ar urma să transporte în spaţiu patru milioane de oameni pe an, cu ajutorul unor cabluri suspendate în aer. Cercetătorii spun că proiectul ar costa 60 de miliarde de dolari şi ar putea fi funcţional în 20 de ani.

„Startram (n.r. care s-ar putea traduce prin ‘tramvaiul stelar’) se bazează pe tehnologia maglev deja existentă şi pe fizică. Orice naţiune motivată ar putea crea infrastructura necesară pentru a lansa vehiculul de 300.000 de tone în spaţiu”, a declarat dr. James Powell, unul dintre designerii trenului spaţial. „Infrastructura” de care vorbeşte Powell este un tunel de 128,7 km lungime, susţinut de cabluri suspendate.

Aşa ar urma să arate terminalul Stratram

Cu ajutorul unor electromagneţi foarte puternici, trenul ar urma să fie trimis în spaţiu cu 29.000 km/h, moment în care călătorii vor fi supuşi unor forţe de 30 G (de 30 de ori mai mari decât pe Pământ).

Cercetătorii spun că energia necesară funcţionării acestui proiect ar putea proveni de la soare, asteroizi sau comete. Oamenii de ştiinţă cred că Startram reprezintă următorul pas pentru civilizaţia umană şi, totodată, o „plasă de siguranţă” în caz că viaţa pe Pământ ar fi ameninţată de războaie sau dezastre naturale.

Specialiştii NASA care au aprofundat tehnologia spun că aceasta este „fezabilă”. „Umanitatea este în pragul unei noi ere. Fie cucerim spaţiul, fie rămânem înghesuiţi pe o planetă cu din ce în ce mai puţine resurse”, au explicat angajaţii NASA.

Aşa arată trenurile Maglev, în China
 

Citește și: