42 vizualizări 19 feb 2008

O specie de peşti, deja pe cale de dispariţie, trebuie să facă faţă unei noi ameninţări: hărţuirea sexuală. Peştii guppy (Poecilia reticulata) din Trinidad pun în pericol supravieţuirea peştelui mexican Skiffia bilineata, agresând sexual în mod constant femelele din această specie, au concluzionat cercetătorii. Guppy, care au invadat râurile şi lacurile mexicane, în urmă cu 50 de ani, seamănă fizic cu S. bilineata, dar genetic sunt diferiţi.

Oamenii de ştiinţă ştiau deja că masculii guppy din Trinidad agresează sexual femelele din propria lor specie. Cercetătorii au stabilit că puşi într-un acvariu împreună, masculul guppy trinidadian este foarte insistent în încercarea de a face sex cu femela S. bilineata, chiar dacă în jur există şapte femele din specia lui. Masculii guppy sunt atraşi de femelele mai mari, iar S. bilineata corespunde idealului. Femela pe cale de dispariţie consumă foarte multă energie pentru a-l evita pe hărţuitor. De fapt, comportamentul sexual al masculilor guppy este parte a unei strategii de a deveni singurii stăpâni ai habitatului. (A.M.M.)

 

Citește și: