Mădălina CHIŢU
21969 vizualizări 1 sep 2012

Zeci de manifestanţi antiBăsescu au venit sâmbătă în faţa bisericii Sfântul Spiridon cel Nou, unde Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, s-a măritat cu Bogdan Ionescu. În momentul în care Traian Băsescu a apărut la braţ cu Elena Băsescu, oamenii adunaţi în jurul bisericii au început să strige: "Hoţi!", "Jandarmeria apără hoţia!" şi i-au cerut preşedintelui demisia.

Traian Băsescu a fost întâmpinat de protestatari şi la starea civilă a Primăriei Sectorului 2, acolo unde mezina familiei prezidenţiale s-a cununat cu Bogdan Ionescu. Atunci când Traian Băsescu a apărut la braţ cu Elena Băsescu şi cu soţia sa, oamenii au început să huiduie şi să scandeze "Demisia" şi "Hoţii". "Nu e în regulă. Băi, şi aicea şi i-a pus", a comentat şeful statului, care a fost totuşi aplaudat de câteva persoane.

sursa foto Mediafax Mihai Dăscălescu

Iată desfăşurarea evenimentelor LIVETEXT:

UPDATE 20. 04 Nuntaşii au început să sosească la Palatul Snagov. Persoanele invitate la petrecerea de nuntă sunt oprite de oamenii de la pază, pentru a fi verificaţi dacă sunt sau nu pe lista de invitaţi.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu au ajuns la Palatul Snagov. Aceştia au fost urmaţi de preşedintele ţării şi de soţia acestuia.

În drum spre Palatul Snagov, locul unde va avea loc petrecerea, Elena Băsescu a postat pe contul personal de Twitter două fotografii. Într-una din ele apare alături de sora sa, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, iar în cea de-a doua apare alături de Traian Băsescu.

UPDATE 19.29 Cununia religioasă a Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu, care a avut loc la Biserica Sfântul Spiridon din Capitală a luat sfârşti.

Nuntaţii se îndreaptă spre Palatul Snagov, unde va avea loc petrecerea. În jur de 600 de persoane sunt aşteptate la Palatul Snagov.

Meniul de la nunta Elenei Băsescu cu Syda conţine caviar, pastă de jambon, sărmaluţe în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţa, smântână, ruladă de curcan şi pulpă de viţel.

Aranjamentele florale şi decoraţiunile vor fi din flori de grădină, trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz fane, culoarea tematică a întregului eveniment.

Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi un DJ vor întreţine atmosfera de la petrecere.

Slujba de oficiere a căsătoriei religioase a Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu de la biserica Sfântul Spiridon din Capitală s-a încheiat, la final preşedintele Traian Băsescu spunându-le jurnaliştilor: "A plecat fata lu' tata". De asemenea, întrebat dacă îşi doreşte nepoţi, Traian Băsescu a răspuns: "Da, da".

În faţa bisericii s-au aflat şi aproximativ o sută de simpatizanţi ai preşedintelui care au aplaudat şi au aruncat cu flori, au strigat urări pentru miri şi au fost salutaţi de către Traian Băsescu.

La ieşirea din biserică preşedintele a fost abordat de jurnalişti.

Liderul PDL Adriean Videanu le-a spus jurnaliştilor că a fost o ceremonie "extraordinară, emoţionantă".

Întrebat cum i s-a părut Traian Băsescu, Videanu a răspuns: "Ancorat la eveniment. Emoţionat".

Aproximativ 50 de protestatari au scandat, sâmbătă, pe durata întregii slujbe de oficiere a căsătoriei religioase a Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu, lozinci antiprezidenţiale, precum "Demisia", "Băsescu la puşcărie", "Hoţii".

Aceştia erau pe trotuarul de lângă gardul bisericii, iar unii dintre aceştia s-au urcat chiar şi pe gard.

Unii dintre aceştia erau dintre protestarii obişnuiţi de la Universitate şi mai recent de la Cotroceni.

Aceştia au scandat lozinci şi la plecarea familiei prezidenţiale şi a celorlalţi participanţi la slujbă.

Întrebat ce spune despre aceste proteste, liderul PDL Adriean Videanu le-a răspuns jurnaliştilor: "Evaluaţi-le dumneavoastră. Credeţi că e normal?".

La rândul său, europarlamentarul Petru Luhan a spus că nunta Elenei Băsescu este un eveniment privat şi care ar fi trebuit respectat ca atare, să nu fie amestecat cu politica.

UPDATE 18.45  Cununia religioasă este oficiată de 5 preoţi.

Slujba este oficiată de mai mulţi preoţi, conduşi de PS Vicenţiu Ploieşteanu, vicar patriarhal.

Printre cei care asistă la eveniment sunt lideri PDL, între care Adriean Videanu, Cristian Preda, Traian Ungureanu, liderul FCD, Adrian Papahagi, dar şi Prinţul Paul şi Prinţesa Lia şi fiul lor, Carol Ferdinand, îmbrăcat în uniformă de ofiţer al armatei române. După începerea slujbei a ajuns şi liderul PNR, Mihail Neamţu.

UPDATE 18. 17. Elena Băsescu a ajuns la biserică. Aceasta este condusă de preşedintele Traian Băsescu.

Printre persoanele adunate lângă biserica Sfântul Spiridon se află şi protestatari, care, la apariţia preşedintelui au început să scandeze: "Hoţi!", Demisia!" şi "Jos Traian Băsescu".

Elena Băsescu poartă o rochie din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală si tafta. Aceasta a fost realizată de designerul autohton Anca Maxim şi a costat în jur de 4.500 de euro.

În cele două capete ale străzii Şerban Vodă din faţa bisericii Sf. Spiridon se află două grupuri de câte aproximativ 30 de protestatari care l-au huiduit atât pe preşedinte, cât şi pe ceilalţi invitaţi şi au scandat lozinci antiprezidenţiale.
 
De asemenea, pe stradă, în faţa bisericii, se află un grup de aproximativ o sută de simpatizanţi cărora li s-au împărţit trandafiri roz şi care la sosirea mirilor şi a familiei prezidenţiale au aplaudat şi le-au transmis urări. De altfel, Traian Băsescu i-a şi salutat pe aceştia şi a ridicat un trandafir căzut pe asfalt şi i l-a dat unei jurnaliste.

 

În curtea bisericii sunt angajaţi ai unei firme de protecţie şi pază, care se află la biserică pentru toate nunţile care au loc aici.

UPDATE 18. 05 Elena Băsescu a părăsit Vila Lac 3. Aceasta se îndreaptă spre biserică.

UPDATE 17. 45 Elena Băsescu este aşteptată la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou, din Capitală, unde va avea loc cununia religioasă. La biserică au ajuns deja invitaţii. Printre aceştia se numără Adrian Videanu, dar şi principesa Lia şi prinţul Duda.

Zeci de persoane s-au adunat lângă Biserica Sântul Spiridon, unde se va desfăşura cununia religioasă a ficei mici a preşedintelui Traian Băsescu cu Bogdan Ionescu.

Jandarmii au pus garduri şi au format un cordon uman pentru a-i ţine la distanţă pe curioşi.

Cununia religioasă a Eleni Băsescu cu BOgdan Ionescu va începe la ora 18.

UPDATE 15. 40 Elena Băsescu postează pe contul personal de Twitter imagini de la cununia civila cu Bogdan Ionescu, care  a avut loc în jurul orei 12, la Primăria Sectorului 2 din Capitală.

Mai jos puteţi vedea imaginile pe care fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu le-a postat pe contul de socializare.

Mezina familiei prezidenţiale şi soţul ei, Bogan Ionescu, trecând pe sub podul cu flori, la starea civilă de la Primăria Sectorului 2.

Elena Băsescu, împreună cu soţul ei Bogdan Ionescu, la starea civilă de la Primăria Sectorului 2.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu la cununia civilă.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu, după ce au spus "Da" în faţa primarului sectorului 2 Neculai Onţanu. Alături de cei doi se mai află preşedintele Traian Băsescu cu soţia sa, Maria Băsescu, părinţii lui Bogdan Ionescu - Gheorghe Ionescu şi Sidonia Ionescu, naşii  Aura-Mari Mustea-Şerban şi Răzvan Mustea-Şerban şi primarul Neculai Onţanu.

Elena Băsescu şi soţul ei Bogdan Ionescu, împreună cu părinţii cuplului: preşedintele Traian Băsescu cu soţia sa, Maria Băsescu, părinţii lui Bogdan Ionescu - Gheorghe Ionescu şi Sidonia Ionescu.

UPDATE 14: 40 Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, precizează, pe Twitter, că şi-a păstrat numele în urma cununiei civile cu Bogdan Ionescu, oficiată sâmbătă la Primăria Sectorului 2 din Capitală.

"Mi-am păstrat numele, mă numesc în continuare Elena Băsescu", afirmă Elena Băsescu, într-o postare pe Twitter.

Ceremonia de oficiere a căsătoriei civile dintre Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu a durat aproximativ zece minute, iar la eveniment au asistat circa 30 de persoane.
La eveniment au asistat membrii familiilor mirilor şi prieteni ai acestora.
Elena Băsescu era îmbrăcată cu o rochie roz fane, iar Bogdan Ionescu purta un costum gri închis. Ea avea un mic buchet din flori roşii, iar el avea o floare roşie în buzunarul de la piept al sacoului. Preşedintele Traian Băsescu a purtat un costum negru, având o cravată de culoare violet, pe care acesta o consideră norocoasă încă de la alegerile prezidenţiale din 2009.

UPDATE 12:10 Preşedintele a ieşit primul din clădirea primăriei şi a fost întâmpinat de un cor de huiduieli. La scurt timp au ieşit şi mirii, care au fost huiduiţi. Ei s-au urcat în maşină, fiind protejaţi de mai multi oameni de ordine.

UPDATE 11. 48 Elena Băsescu a ajuns la Primăria Sectorului 2. Aceasta este însoţită de tatăl şi de mama sa. Preşedintele a fost huiduit de zecile de protestatari adunaţi în faţa sediului Primăriei Sectorului 2. Protestatarii strigau "Demisia!" şi "Jos Băsescu!".

UPDATE 11. 45 Mirele Bogdan Ionescu a ajuns la Primăria Sectorului 2.

UPDATE 11. 43 Zeci de protestatari şi susţinători s-au adunat în faţa sediului de la primăria Sectorului 2, unde are loc cununia civilă a Elenei Băsescu cu Syda.

Cununia civilă a mezinei familiei prezidendiale a avut la Primăria Sectorului 2 din Capitală, la ora 12, iar ceremonia religioasă urmează să se desfăşoare la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou, din Bucureşti, de la ora 18 şi va fi oficializată de cinci preoţi. Petrecerea se va ţine la Palatul Snagov, într-un cort uriaş, unde sunt invitate aproximativ 600 de persoane.

Poponeţ, cavalerul de onoare la nunta lui Syda

Aura-Mari Mustea-Şerban şi Răzvan Mustea-Şerban vor fi naşii care îi va cununa pe cei doi. Domnişoara de onoară va fi Raluca Băsescu, verişoara primară a fiicei preşedintelui, iar cavalerul de onoare va fi Codin Maticiuc, alias Poponeţ. Meniul de la nunta Elenei Băsescu cu Syda conţine caviar, pastă de jambon, sărmaluţe în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţa, smântână, ruladă de curcan şi pulpă de viţel. Aranjamentele florale şi decoraţiunile vor fi din flori de grădină, trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz fane, culoarea tematică a întregului eveniment. Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi un DJ vor întreţine atmosfera în seara de sâmbătă, 1 septembrie.

EBA va purta o rochie de 4.500 de euro

Elena Băsescu va purta în ziua nunţii o rochie din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală si tafta. Aceasta a fost realizată de designerul autohton Anca Maxim şi a costat în jur de 4.500 de euro. Verighetele au un design simplu, din aur rose, fără diamante, care au costat 500 de euro Elena Băsescu a menţionat într-un comunicat dat publicităţii că deocamdată nu şi-a stabilit luna de miere şi că intenţionează să o amâne pentru iarnă sau anului viitor, "deoarece activitatea la Parlamentul European a început deja". EBA promite, în acelaşi comunicat publicat pe Twitter, că va face publice câteva fotografii şi imagini video de la eveniment.

 

Citește și: