1179 vizualizări 2 oct 2014

Biserica datează din 1175, a fost construită ca mănăstire romano-catolică, dar în timpul marii reforme a fost transformată în biserică reformată, rămânând astfel până în zilele noastre.

Biserica este construită în stil romanic iar planul basilical are trei nave poziţionate pe axa est — vest, scrie Agerpres. Dacă unii cercetători susţin că nu a fost tencuită tocmai pentru a respecta regulile romanice, toate bisericile din vremea respectivă fiind fără tencuială, localnicii dau crezare mai degrabă unei legende, care spune că au existat tentative de tencuire a pereţilor exteriori, doar că tencuiala pur şi simplu nu se prinde de cărămida roşie din care este construită.

Potrivit directorului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop, construirea bisericii a fost făcută de către banul Akos, care făcea parte din neamul Akoşilor care s-a mutat din Sciţia în Panonia, alături de şapte conducători ai sciţilor. Familia nobiliară a donat mănăstirea Ordinului Benedictin. În secolul al XVI-lea, neamul Akoşilor s-a stins, mulţi dintre ei fiind ucişi.

După ei a rămas astăzi biserica, în care se oficiază slujbe în fiecare duminică, şi numele localităţii, Acâş în limba română şi Akos în maghiară.

Soarta avea să rezerve destule surprize şi necazuri. În anul 1642, în urma unui incendiu, biserica a ars şi imediat după aceea au venit turcii, care i-au dat foc din nou. „O altă legendă este legată de semiluna islamică din vârful turnului bisericii. Legenda spune că semiluna a fost ridicată în turn deoarece turcii nu ar ataca lăcaşurile care au semnul mahomedan. Nu este exclus ca această idee să le fi venit localnicilor după ce turcii au distrus biserica proaspăt renovată în 1642. De abia peste 90 de ani, în 1732, credincioşii au refăcut acoperişul şi turnurile. În acest interval slujbele au fost oficiate sub cerul liber”, a spus Felician Pop.

FOTO: Gil Pietrar//Agerpes

După ce a trecut prin foc şi furia turcilor, o altă nenorocire a lovit biserica. În septembrie 1834 a avut loc un mare cutremur în zona Careiului, fiind distruse mai multe aşezări.

Biserica din Acâş a suferit mari daune, dar nu s-a prăbuşit, a rămas în picioare. Preotul din acea vreme a consemnat evenimentul în registrul bisericii: „anul acesta a fost foarte secetos până pe 15 septembrie, atunci porni o ploaie înceată, înaintea ploii s-a produs un puternic cutremur de pământ între ora 7 şi 8 dimineaţa în timp ce tocmai voiam să intru în biserică. După aprecierile mele a durat cam 5 minute. Uitându-mă din curte cum se mişcau cele două turnuri am crezut că se vor prăbuşi. Dar har Domnului abia că au rezistat. La unul din turnuri s-a distrus acoperişul, iar biserica a suferit cinci crăpături ... în mai multe locuri a izvorât apa din pământ”.

Oamenii s-au chinuit să adune bani să refacă biserica, dar din cauza sărăciei n-au reuşit să adune fonduri suficiente şi biserica a rămas în aceeaşi stare până în 1862 când a fost cuprinsă de un incendiu devastator.

Atunci, focul a ars trei zile în continuu şi a devastat jumătate din sat. Cu mari greutăţi în perioada 1896—1902 biserica a fost renovată cu sprijinul financiar al comisiei pentru ocrotirea monumentelor de artă.

„Băncile din biserică sunt de factură populară fiind pictate cu motive florale de o mare valoare artistică, fiind executate în perioada 1750—1776 în stilul Renaşterii florale transilvănene târzii. Tot legenda spune că biserica din Acâş ar fi legată printr-un tunel de castelul din Ardud, care la rândul său printr-o reţea de alte tunele ar fi fost legat de cetăţile Sătmar şi Medieş. Legenda tunelurilor este încă prezentă în conştiinţa sătmărenilor cu toate că nimeni nu se poate lăuda că ar fi făcut un drum subteran între aceste localităţi. Probabil că tunelurile din preajma bisericilor şi castelelor erau mult mai scurte şi aveau rolul de ieşiri de salvare în caz de pericol”, a mai precizat Felician Pop.

Directorul CJCPCT consideră că biserica din Acâş este una dintre splendorile artei romanice europene ale evului mediu timpuriu, aparţinând ca structură arhitectonică stilului iniţial al Abaţiei din Cluny, localitate aflată în provincia Burgundia din Franţa. „Asemănarea dintre cele două biserici arată faptul că societatea, civilizaţia de pe aceste meleaguri, în liniile ei esenţiale, a fost conectată încă de timpuriu la civilizaţia apuseană”, a mai spus Felician Pop.

Din păcate, monumentul arhitectonic nu este promovat pe măsura importanţei acestuia, nefiind inclus în circuite turistice. Informaţii despre biserică se găsesc foarte puţine, într-o mică broşură editată de parohia din localitate.

Citește și: