105 vizualizări 23 apr 2018

Max, căţelul-erou, a stat lângă micuţa Aurora peste 16 ore, după ce aceasta dispăruse în timpul unei plimbări în Queensland, Australia. 

Bătrânul patruped a primit titlul onorific de câine poliţist din partea poliţiştilor din localitate pentru că a stat lângă fetiţa pierdută, ţinându-i de cald peste noapte şi ajutând-o, astfel, să ajungă din nou la familia ei. 

În momentul în care dispariţia fetiţei a fost raportată, autorităţile au dat startul unor căutări masive, atât de la sol, cât şi din aer, cu ajutorul a două elicoptere. Părinţii s-au temut ca nu cumva micuţa să fi căzut într-un baraj din apropierea casei lor. 

Bunica ei, Leisa Bennet a povestit că după ore întregi de căutări, a urmat o noapte albă. Max, căţelul familiei, a fost cel care nu s-a oprit din căutări şi a găsit-o pe Aurora. 

„Stăteam singuri aici, în întuneric, ştiind că o fetiţă de trei ani este undeva, în frig. Nu era o situaţie în care să ne ducem acasă şi să stăm înveliţi în păturile noastre, ştiind că ea este afară”, a povestit femeia. 

Membrii familiei au continuat căutările şi pe intuneric, iar bătrâna a auzit, într-un final, vocea fetiţei. 

„Am crezut la început că este o pasăre, dar apoi am auzit-o strângându-mă. Ştiam că e ea”, a continuat bătrâna. 

Fetiţa a fost găsită nevătămată, stând alături de Max, bătrânul căţel surd şi orb. 

Poliţia din Qeensland a publicat pe pagina de Facebook o fotografie cu eroul patruped, titrând: „Băiat bun, Max!”. 

Citește și: