Mădălina CHIŢU
1100 vizualizări 23 ian 2015

Neil Olson, un american de 89 de ani, şi-a împodobit bradul în iarna anului 1974, iar de atunci nu l-a mai scos din casă. Anul în care a fost împodobit bradul a fost anul în care doi dintre cei şase copii ai lui au plecat la război în Vietnam. Bărbatul a promis atunci că va despodobi bradul atunci când cei toţi copiii săi se vor întoarce acasă, notează Yahoo News.

Cel mai mare dintre băieţii plecaţi la război a fost rănit în Vietnam, fiind la un pas să-şi piardă viaţa. Chiar dacă a supravieţuit, bărbatul, care locuieşte acum în Washington, a rămas ţintuit într-un scaun cu rotile, iar medicii i-au interzis să se deplaseze pe distanţe mari, mai ales iarna.

”Aşa se face că pomul din casa mea e acelaşi de 40 de ani. În mod uimitor, acele din brad s-au uscat, s-au făcut maro, dar nu au căzut. Sunt sigur că există un motiv pentru această minune. Tot mai sper că, într-o zi, vom fi din nou împreună toţi şapte”, a povestit Neil.

Ceilalţi cinci băieţi ai bătrânului locuiesc în acelaşi orăşel cu tatăl lor, iar mezinul a explicat că bradul de Crăciun a devenit parte din mobilă. ”Parcă e un membu al familiei. Nici nu-mi pot imagina cum ar arăta casa tatei fără bradul împodobit”, spune Rich Olson.

În tot acest timp, nimeni nu s-a atins de brad, iar beculeţele din el sunt cele puse în iarna lui 1974 şi încă funcţionează. ”Sper că, într-o bună zi, va reuşi şi băiatul cel mare să ajungă acasă. Sunt sigur că, în acea zi, toate acele din brad vor cădea”, încheie Neil Olson.

Citește și: