Alexandra Mortu
36379 vizualizări 10 iun 2019

Tânăra este singurul copil născut în zona poluată din Cernobîl după cumplita explozie din 1986.

Aceasta a devenit cunoscută în urmă cu 19 ani, dar de atunci nu au mai apărut veşti despre ea.

În prezent, studenta de 19 ani trăieşte în Kiev, capitala Ucrainei, unde şi lucrează. 

Mariyka a declarat pentru publicaţia Sunday Express „Sunt bine, lucrez. Mă întreţin. Asta este”.

Când s-a născut, în 1999, autorităţile ucrainiene au încercat să ascundă „ruşinea” - copilul născut într-o familie de muncitori care locuiau ilegal la 30 de kilometri de Cernobîl.

Părinţii tinerei au refuzat să se mute deoarece autorităţile nu le-au oferit o casă alternativă. În schimb, au fost acuzaţi că îşi omoară fiica şi o abuzează.

Se pare că a fost hrănită cu lapte provenit de la vaci care se hrăneau cu iarbă din zona iradiată.

De-a lungul timpului, mama ei, Lydia Sovenko, a fost nevoită să se confrunte şi să nege foarte multe zvonuri legate de fiica ei.

„Dacă oamenii cred că e mutant sau că are două capete, greşesc foarte mult. Este un copil absolut minunat şi sănătos din ceea ce putem observa noi”, a declarat mama tinerei într-un interviu.

„Chiar nu îi pasă că este unică fiind născută în Cernobîl”, povesteşte un prieten despre Mariyka. „De fapt, ştiind că e singurul copil născut aici după explozie, şi crescând în Cernobîl, sunt lucruri mai degrabă dureroase pentru ea. Le vede drept un stigmat”, a continuat acesta.

„Oamenii de aici cred că Mariyka este un simbol al renaşterii Cernobîlului, un semn de la Dumnezeu pe care îl interpretează drept o binecuvântare că trăiesc aici şi că viaţa revine în aceste locuri”, a povestit Lydia, în vârstă de 66 de ani.


 

Foto: Captură Mirror

 

 

Citește și: