Razvan Tupa
366 vizualizări 10 nov 2018

Şi adolescenta cu probleme în viaţă şi renii juniori precum şi soldaţii cu misiuni misterioase au treabă din plin pe marile ecrane ale acestui weekend pentru că vor concura între ei pentru a atrage publicul celor mai noi pelicule ce intră în cinematografele româneşti.

"Alice T." e filmul lui Radu Muntean. "În ultima vreme, mi se par mai interesante şi mai nuanţate, personajele feminine. Probabil pentru că le cunosc ceva mai puţin decât pe bărbaţi", spunea regizorul despre faptul că noua sa peliculă este primul său lungmetraj în care personajul principal este feminin. Rolul adolescentei Alice Tarpan i-a adus Andrei Guti premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Internaţional de film de la Locarno. Din România, acest premiu l-au mai primit Rona Hartner (în 1997) şi Diana Dumbravă (care a împărţit trofeul în 2003 cu americanca Holly Hunter şi indianca Keirron Kher). Personajul său are aproape 17 ani şi problemele de la liceu (ca cele legate de cine ar putea să fie tatăl unui copil pe care ar urma să îl aibă) nu o ajută prea tare în faţa mamei ei adoptive.

Drama adolescentei se desfăşoară în acest ritm:

 

 

"Elliot: O poveste de Crăciun/ Elliot the Littlest Reindeer" e filmul de animaţie care anunţă sărbătorile de iarnă. Cât de greu poate să fie să fii ren în echipa lui Moş Crăciun? Destul de greu, dacă tu eşti un căluţ simpatic. Elliot e protagonistul. Hazel e prietena care îl încurajează. În felul ei...

Povestea este spusă în următorii paşi:

 

 

Sigur că nu e film de groază fără un pic de SF, "Overlord", pelicula produsă de J.J. Abrams, le combină pe amândouă într-o poveste cu paraşutişti americani care cad în mijlocul unui experiment. Inamicul e tocmai procesul de perfecţionare a soldaţilor. Şi monştrii au toate datele unei trupe de elită.

Acţiunea are următoarele date: 

 

 

Dacă numele de Lisbeth Salander sună cunoscut e pentru că "Prizonieră în pânza de păianjen/ The Girl in the Spider's Web" este adaptarea romanului care a continuat trilogia "Millenium". Eroina îşi face numărul în combinaţii de spargeri de conturi şi luptă fizică, dar cea mai grea luptă e cea care o duce faţă în faţă cu propria poveste. În suedeză, prima variantă a poveştii se numea "That Which Does Not Kill Us" ("Ce nu ne omoară").

Cam despre următoarele lucruri este vorba în poveste: 

 

 

"Vinovatul/ The Guilty", filmul lui Gustav Möller, e propunerea Danemarcei la Oscar 2019. Cum ajunge The New York Times să considere "una dintre marile revelaţii ale anului" un film care are loc într-un call center pentru apeluri de urgenţă doar vizionarea peliculei poate să îi lămurească pe curioşi. Un ofiţer de poliţie primeşte un apel de urgenţă de la o femeie care susţine că a fost răpită. Suspansul se construieşte doar din lucrurile spuse la telefon şi, oricât ar părea de greu de crezut, nu se uită foarte uşor.

Atmosfera poveştii daneze are acest ton: 

 

 

 

"Rebelii din Hindostan/ Thugs of Hindostan" e un film de aventuri indian, care a costat 42 de milioane de dolari. Povestea are loc în 1795, când armata britanică se confruntă cu talentaţii bandiţi din Hidustan, rebelii.

Aventura indiana se desfăşoară pe aceste coordonate: 

 

 

 

Filmul de animaţie "Covorul zburător/ Up and Away" e pentru copii. Dar şi pentru toţi cei care sunt dornici să guste din fascinaţia legată de lumea sultanilor şi a poveştilor din "1001 de nopţi". Hodja e un băieţel şi treaba lui e să înveţe să conducă un covor zburător. Cam asta ai de făcut în poveşti când eşti născut într-un sat din deşert.

Lecţiile de zbor şi de aventură decurg astfel: 

 

Citește și: