Diana Bahrin
31004 vizualizări 16 oct 2015

Tendinţele în ceea ce priveşte moda pentru femei din 2016 vor aduce câteva schimbări stilului fashion pe care îl cunoaştem până acum. Se vor păstra, desigur, şi câteva din elementele care au făcut furori anul acesta, dar cel mai important lucru este că tendinţele din moda anului viitor sunt foarte generoase, astfel încât mai toate doamnele şi domnişoarele vor reuşi să se regăsească în recomandări. Oricum, totul ţine de creativitate şi de modul în care reuşiţi să mixaţi hainele ce se regăsesc în tendinţele designerilor, astfel încât să rezulte un outfit demn de admirat sau chiar invidiat.

Culorile care vor face furori în 2016

Printre culorile vedetă ale anului următor se numără: orhidee ametist, portocaliu cadmiu, roz caşmir, albastru tropical, verde măsliniu, stormy weather, galben muştar, potrivit Fashion365.ro.

Culoarea orhidee ametist ne duce cu gândul la lux. De altfel, acesta este şi rolul nuanţelor de mov: să transmită informaţii cu privire la bunăstarea celei care le poartă. Astfel, dacă vrei să ieşi în evidenţă, movul te va ajuta cu siguranţă. Este totodată şi o culoare care te duce cu gândul la lumea de basm, la visare.

Portocaliu cadmiu este o culoare care face trimitere la căldura din sufletul celei care o poartă.

Roz caşmir este o culoare delicată, ce îi va duce pe cei din jur cu gândul la faptul că cea care poartă această culoare este delicată, feminină şi suavă.

Albastru tropical va fi culoare care te va ajuta să te relaxezi. Te va duce cu gândul la apele cristaline dintr-o destinaţie de vacanţă şi va fi alegerea potrivită pentru o petrecere din vara 2016.

Verde măsliniu este mai degrabă o culoare de toamnă, dar nu va fi rezervată doar acestui anotimp. Ea se va purta şi în iarna, primăvara şi chiar vara anului 2016, fiind alegerea excelentă pentru jachete şi geci.

Stormy weather sau gri-albăstrui este o nuanţă rece, recomandată costumelor purtate la birou, atunci când vrei să emani seriozitate şi să te impui în deciziile care urmează să fie luate.

Galben muştar a fost o nuanţă ce s-a purtat mult în 2015, dar care va rămâne cu siguranţă în tendinţe şi în 2016. Galbenul muştar se combină armonios cu nuanţa de verde măsliniu, dar şi cu negru.

 

Sursa foto: Fashion365.ro

 

 

Citește și: