Laura Cojocaru
1756 vizualizări 31 ian 2019

În 2010, regale Mihai i-a atribuit lui Nicolae titlul de prinţ moştenitor, devenind al treilea în ordinea de succesiune după mătuşa sa, principesa moştenitoare Margareta (care nu are copii) şi mama sa, principesa Elena, scrie L'Illustré

”Mai târziu, în 2015, stupoare! Din motive încă misterioase, i-a fost retras titlul de principe moştenitor. Sora lui i-a luat locul.”

"Nu am primit niciodată o explicaţie credibilă de la familia mea. Au luat decizia fără să mă informeze, în timp ce eu eram plecat în vacanţă în Croaţia. Mătuşa mea, unchiul meu şi un membru al cabinetului m-au convocat la Bucureşti şi m-au primit în biroul în care bunicul meu a fost forţat să abdice în 1947. Am primit o copie a deciziei fără nicio vorbă, fără nicio explicaţie. N-am văzut niciodată actul original şi nici n-am mai putut să vorbesc cu bunicul meu până la sfârşitul vieţii sale. În mod evident, am fost şocat," a declarat principele Nicolae pentru L'Illustré. 

Publicaţia elveţiană scrie că momentul a fost un şoc la fel de mare şi pentru cei care sperau că Nicolae va moşteni Coroana României într-o bună zi şi că au apărut mai multe ipoteze privind excluderea, de la un complot al politicienilor care se temeau de popularitatea în creştere a prinţului, la intrigi la nivel înalt în cadrul Casei Regale.

Fostul principe nu a comentat speculaţiile privind un alt posibil motiv al înlăturării sale, respectiv că ar fi avut un copil cu o fostă iubită. "Tot ce pot spune este că, indiferent ce se întâmplă, sunt un om care îşi asumă responsabilităţile," a declarat Nicolae.

Fostul principe a mai susţinut în interviu că nu se va opri până nu i se va face dreptate: ”Sper că relaţiile se vor îmbunătăţi, încerc să am discuţii în acest sens. Lucrurile se pot schimba," speră Nicolae.

"În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» şi calificativul de «Alteţă Regală». De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeaşi zi," se preciza atunci într-un comunicat al Biroului de Presă al Regelui Mihai.

 

Motivul explicit al deciziei fostului Suveran nu era precizat nici în comunicatul de presă remis de Casa Regală. Din document reieşea însă, indirect, că acesta avea legătură cu stilul de viaţă a principelui Nicolae.

”În calitate de Şef al Casei şi Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi”, se arăta în comunicatul Casei Regale la acea vreme.

Prinţul Nicolae a vorbit în inteerviul pentru publicaţia elveţiană despre adolescenţa sa şi despre expediţiile de care a avut parte înainte să se înscrie la Universitate.

”La scurt timp după naştere, Nicolae s-a mutat în Sudan şi apoi în Anglia împreună cu părinţii săi, principesa Elena, a doua dintre cele cinci fiice ale regelui Mihai şi Robin Medforth-Mills, profesor de geografie şi oficial al Naţiunilor Unite, care a murit în 2002. În anul 1999, la vârsta de 14 ani, tânărul Nicolae a mers la o şcoală de tip internat. Un sportiv realizat, îi plăceau provocările şi aventurile puternice. După bacalaureat, a ales să plece pentru câţiva ani în expediţii în: Namibia, Thailanda, s-a ocupat de caii unei ferme din Oregon şi a avut un proiect ecologic în Madagascar. A fost apoi instructor de caiac în Kenya. A lucrat într-un supermarket pentru a-şi finanţa pasiunile.

"Am avut momente de o intensitate incredibilă, am luat malarie, până când am decis sa mă întorc din expediţii pentru a mă înscrie la Universitate," povesteşte Nicolae.

”Nicolae şi Alina Binder s-au căsătorit la Sinaia, la sediul familiei regale, dar în absenţa acesteia. Căsătoria fostului principe cu frumoasa femeie pasionată de aviaţie a fost cel mai important subiect al presei româneşti din luna septembrie. Un cuplu prietenos, modern, chiar dacă evenimentul nu se compară cu nunta lui Harry şi Meghan,” scrie L'Illustré.

 

Citește și: