Ana Obretin
428 vizualizări 4 ian 2014

Producătorul de film Saul Zaentz, recompensat cu trei premii Oscar, a murit la vârsta de 92 de ani, vineri, în San Francisco, informează variety.com.

Producătorul de film Saul Zaentz, care a câştigat premii Oscar pentru lungmetrajele "Zbor deasupra unui cuib de cuci" (1975), "Amadeus" (1984) şi "Pacientul englez" (1996), suferea de maladia Alzheimer.

Zaentz, care şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă lucrând ca producător muzical, a intrat în industria cinematografiei abia în jurul vârstei de 50 de ani. A produs foarte puţine filme, majoritatea autofinanţate.

Însă a avut un mare talent în a alege să producă filme care ulterior au avut un mare succes. Astfel, el a cumpărat drepturile de adaptare a unor romane celebre, precum cele ale lui J.R.R. Tolkien "Stăpânul inelelor" şi "Hobbitul", care au avut apoi încasări uriaşe.

Născut în Passaic, New Jersey, Zaentz a fugit de acasă la vârsta de 16 ani şi a trăit din vânzarea de alune şi jocuri de noroc. După ce a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, a plecat la San Francisco pentru a lucra cu producătorul de muzică jazz Norman Granz. Astfel, a ajuns să colaboreze ca producător cu staruri precum Duke Ellington, Dave Brubeck şi Gerry Mulligan. În anii 1950, a lucrat la compania de înregistrări Fantasy Records, pe care a şi cumpărat-o câţiva ani mai târziu. Printre starurile care au semnat un contract cu Fantasy Records s-a numărat Creedence Clearwater Revival.

Ulterior, Fantasy a fost vândută unui consorţiu condus de Norman Lear şi s-a unit cu Concord Records în 2004.

Printre alte filme pe care le-a produs s-au numărat "Payday", "Insuportabila uşurinţă de a fi/ The Unbearable Lightness of Being", "The Mosquito Coast", "At Play in the Fields of the Lord", animaţia din 1978 "Lord of the Rings", de Ralph Bakshi.

Numărându-se printre puţinii producători recompensaţi cu trei premii Oscar - alături de Darryl F. Zanuck şi Sam Spiegel, de exemplu -, Zaentz a primit din partea Academiei de film americane Irving Thalberg Award pentru eforturile sale în domeniu. A fost, de altfel, primul producător de la Cecil B. DeMille (1952) care a câştigat un premiu Oscar şi un Thalberg în acelaşi an - 1997.

Citește și: