Silviu Bănilă
26203 vizualizări 12 mai 2019

Profesoara, care are în jur de 30 de ani, a fost înregistrată alături de elevul de 18 ani, într-un vagon, în timpul unor săruturi pasionale, scrie dailystar.co.uk.

Şcoala a aflat de incident în septembrie 2017, iar în aprilie 2018 a concediat-o pe tânără.

Cei doi iubăreţi au fost fotografiaţi în timp ce se sărutau în vagonul unui tren şi imaginile au ajuns în presă.

Clint a fost însă iertată de o comisie de disciplină, care a precizat că sărutul a fost „spontan, nu motivat sexual”.

Femeia nu a raportat însă incidentul, spunând că vrea doar „să lase totul în urmă şi să meargă mai departe”.

Clint a declarat că a fost un sărut scurt, care a surprins-o chiar şi pe ea. Ea şi elevul participaseră la o petrecere unde „consumul de alcool fusese încurajat”.

„Doamna Clint a recunoscut că a consumat alcool pe stomacul gol la petrecere şi a văzut incidentul ca o greşeală de judecată din partea ei. Un sărut între o profesoară şi un elev într-un tren aglomerat, în apropierea altor elevi, care au filmat totul, ar avea un impact negativ, după părerea comisiei, asupra statutului ei de profesor. Ar afecta percepţia publicului despre ea şi profesia ar fi pusă la îndoială”.

S-a menţionat, de asemenea, dosarul intact al profesoarei, care nu a avut nicio abatere timp de zece ani.

„Pot să par lipsit de inimă, dar s-a abuzat serios de poziţia de încredere a unui băiat şi o femeie cu 15 ani mai mare decât el. Mă bucur că au concediat-o. Este inacceptabil”, a spus tatăl unui băiat din Formby, care merge la şcoala respectivă.

Citește și: