Ana Obretin
12724 vizualizări 8 mar 2019

Nova Entertainment din Sydney, Australia, este cel mai recent post de radio care a luat decizia. În acelaşi timp, reprezentanţii radioului australian ARN au anunţat că "monitorizează cu atenţie sentimentele ascultătorilor privind artiştii", scrie dailymail.co.uk.

În Noua Zeelandă, piesele starului sunt aproape total absente de pe undele radio, după ce două mari reţele din ţară, MediaWorks şi NZME, lideri pe segmentul comercial, au anunţat că nu vor mai difuza muzica lui Michael Jackson. În acelaşi timp, postul de stat Radio NZ a indicat că muzica lui Jackson nu figura oricum în playlist-ul său.

CTV, o reţea de radio majoră din Quebec şi Ontario, Canada, a anunţat că nu va mai difuza muzica starului, mai ales după ce ascultătorii şi-au exprimat opiniile în acest sens.

În urmă cu câteva zile, publicaţia britanică The Times a scris că muzica lui Jackson nu mai face parte din playlist-ul BBC Radio 2, dar, ulterior, BBC a transmis într-un comunicat că nu interzice artişti.

Documentarul "Leaving Neverland", care prezintă mărturiile a doi bărbaţi ce îl acuză pe Michael Jackson de abuz sexual, a devenit a treia cea mai urmărită producţie dintre documentarele HBO din ultimul deceniu. Cele patru ore de documentar au fost difuzate duminică şi luni.

Potrivit prezentării oficiale, "Leaving Neverland" explorează "manipularea şi abuzarea" a doi bărbaţi, de la vârsta de 7, respectiv 10 ani.

Documentarul a avut premiera pe 25 ianuarie, la Festivalul de Film Sundance, SUA. Miercuri şi joi, cele două părţi ale filmului au fost programate de televiziunea Channel 4, în Marea Britanie.

Documentarul, cu o durată de patru ore, regizat de cineastul premiat cu BAFTA Dan Reed, urmăreşte povestea lui Wade Robson şi James Safechuck, din momentul în care l-au cunoscut pe cântăreţ, aflat în culmea succesului său muzical, în anii ´80 şi la începutul anilor ´90, până în momentul în care traumele suferite în copilărie au început să se facă simţite în viaţa lor de adulţi.

 

Postul de televiziune HBO, căruia i s-au cerut daune de 100 de milioane de dolari, a dat publicităţii o declaraţie potrivit căreia decizia de a difuza documentarul urmăreşte să "ofere tuturor posibilitatea de a evalua filmul şi acuzaţiile prezentate fiecare pentru el însuşi".

În afara relatărilor făcute de cei doi, filmul reţine şi povestirile oferite de rudele bărbaţilor, dar şi vocea lui Jackson însuşi aşa cum apare în înregistrările trimise lui Robson.

Protagoniştii documentarului au afirmat că nu au fost plătiţi să apară în film şi că nici nu se aşteaptă la vreun fel de beneficii din acest punct de vedere.

Unul dintre cei doi bărbaţi a fost chiar martorul apărării şi a semnat o declaraţie în care nega orice agresiune, în procesul din 2005, în urma căruia Jackson a fost achitat de acuzaţiile de pedofilie. Ulterior, bărbatul şi-a schimbat poziţia, încercând chiar să deschidă o acţiune în instanţă în 2013.

Lui Michael Jackson i-au fost aduse numeroase acuzaţii de pedofilie. În 1993, Jackson a fost acuzat că a abuzat sexual un băiat în vârstă de 13 ani, Jordan Chandler. Artistul a negat acuzaţiile şi totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari.

În 2005, un juriu a stabilit că Jackson nu se face vinovat de molestarea sexuală a lui Gavin Arvizo, care, la momentul presupuselor fapte, avea tot 13 ani.

În 2013 şi 2014, după decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor 1990, pe când erau copii. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă pentru că faptele au fost prescrise.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.

 

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

 

Citește și: