11930 vizualizări 20 feb 2012

Marţea trecută, când ieşea de la metrou, Răzvan Costache, 26 ani, şi-a scos iPhone-ul 4 din buzunar şi a făcut o fotografie care avea să-i aducă 1 milion de vizualizări.

Imaginea luată cu telefonul surprinde câţiva oameni urcând scările spre lumina dimineţii, învăluiţi într-o ceaţă stranie.

„Mi-a plăcut lumina aceea şi am făcut poza”, povesteşte pentru gândul autorul ei. „Ştiam că cel mai bun aparat e ăla pe care îl ai cu tine, aşa că am fotografiat. Evident, am simţit că-i o fotografie bună”, mai spune acesta.

Imaginea de la staţia Preciziei a avut o soartă specială: a ajuns pe un site de sharing, rememorează Răzvan Costache.  „De obicei, fotografiile făcute cu telefonul le ţin pentru mine sau le mai arat prietenilor. Asta însă am postat-o seara pe Reddit, iar dimineaţă aveam peste 700 de comentarii”, îşi aminteşte fotograful amator devenit în opt ore vedetă în mediul virtual.

Răzvan Costache este specialist în marketing şi pasionat de fotografie

Reacţiile au fost diferite – un tip s-a declarat inspirat de fotografie, aşa că a scris o poezie, iar o trupă din Seattle i-a cerut imaginea drept copertă pentru viitorul lor album.

Mesajul primit de fotograful amator din partea trupei din Seattle

Unii i-au spus doar că le-a făcut ziua mai bună ori l-au felicitat. "Personal, mă simt foarte bine”, spune fotograful. "E ceva ca un milion de oameni să-mi fi văzut imaginea”. Recunoaşte amuzat că alte imagini de-ale lui s-au oprit la 30 de vizualizări.

Citeşte şi "Marşul celor un milion de mustăţi" - mustacioşii americani işi cer drepturile pe 1 aprilie

Citeşte şi În Anglia, Duster va fi contracarat de SUV-ul chinezesc Gleagle GX7, din 2013

Citeşte şi Petra – minunea din piatră a deşertului iordanian

Citeşte şi PlayStation Vita Review: o nouă dimensiune portabilă

 

 

Citește și: