Mihaela STOICA
750 vizualizări 1 dec 2018

Căsătorită de la numai 17 ani cu principele Ferdinand I, moştenitorul tronului României (căsătoria a avut loc în 10 ianuarie 1893), Maria de România, născută  Marie Alexandra Victoria de Edinburgh şi Saxa-Coburg-Gotha, fiica principelui Alfred al Marii Britanii, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, era o fire îndrăzneaţă şi curajoasă.

În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913), principesa Maria a reuşit să îl convină pe Regele Carol I să o lase să organizeze o tabără pentru ajutorarea soldaţilor aflaţi în război, în apropiere de Sofia, care erau afectaţi de holera izbucnită în iulie 1913.

Devenită Regina Maria a României, în 1914, după moartea Regelui Carol I şi încoronarea lui Ferdinand, aceasta a fost un sfătuitor de bază al soţului ei, care o consulta în treburile legate de stat. După intrarea României în Primul Război Mondial, Regina Maria a organizat, printre altele, spitale de campanie pentru tratarea soldaţilor răniţi pe front şi mai apoi a bolnavilor de tifos, a înfiinţat un serviciu de ambulanţă şi a reuşit să obţină donaţii, prin cunoştinţele sale din străinătate, pentru ajutorarea militarilor români de pe front. Purtând haine de soră medicală, s-a implicat activ în ajutorarea acestora, cărora le aducea şi mici daruri pentru a le alina suferinţa. În schimb, unii dintre ei nutreau să o vadă „împărăteasa tuturor românilor”.

Emoţionantă în acest sens este mărturia ei din 30 august/12 septembrie 1916, din „Jurnal de război. 1916-1917”, publicat la Editura Humanitas în 2014, într-o ediţie îngrijită de istoricul Lucian Boia, şi care cuprinde însemnările ei din anii respectivi:

CITEŞTE CONTINUAREA PE DESCOPERĂ.RO

Citeşte şi:

Regina Maria a României, ''Regina soldat'' care a ajuns să fie marginalizată de propriul fiu

Momentul în care regina Maria a intrat în sufletul şi în istoria românilor. Avea doar 17 ani

Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire

Foto: Muzeul Naţional Cotroceni    

Citește și: