Mădălina CHIŢU
4900 vizualizări 20 iul 2014

„Am auzit odată o poveste neobişnuită despre un investitor indian care lucra în Bucureşti, România, şi care a fost vrăjit de Delta Dunării, de canalele ei singuratice, de insulele plutitoare din stuf, de mânăstirile cu turle argintii în formă de ceapă, alături de colibele de un albastru ciudat din oraşele în care puteai ajunge doar cu barca”, îşi începe reportajul Elizabeth Zach.

„Dar, pe vremea aceea, în 1999, nu exista vreo posibilitate reală de a explora zona, care era plină de o varietate de animale sălbatice, motiv pentru care această zonă a fost declarată Biosfera UNESCO. Nu existau locuri confortabile unde să te cazezi peste noapte, cu excepţia unor hoteluri deprimante ce datau de pe vremea sovietică. Astfel, expatul indian Diwaker Singh a decis să construiască un resort care să îi dea o nouă faţă deltei, regiune unde se adăpostesc peste 1.200 de specii de plante şi de copaci, 100 de specii de peşte, broaşte ţestoase, vulpi, vidre şi porci mistreţi, un habitat pentru aproximativ 300 de specii de păsări”, mai scrie jurnalista de la New York Times.

Aceasta povesteşte că a ajuns în Deltă în anul vara anului 2013. „Am ajuns în Deltă cu maşina. După ce am poposit în Bucureşti, am luat un autobuz din staţie. A fost un drum de 3-4 ore. Am trecut pe lângă lanuri întregi de floarea soarelui, kilometri întregi de livezi de mere, iar la marginea drumului erau improvizate mese de lemn pe care erau puse coşuri din lemn în care erau puşi munţi de struguri albi şi negri. Câteodată am împărâit drumul cu căruţe trase de cai, care se scufundau sub o mulţime de pepeni verzi enormi sau de porumb. Din când în când a trebuit să facem şi slalom printre gâşte sau oi şi ciobani, care traversau strada. Am văzut, de asemenea, fabrici abandonate ce erau cufundate în buruieni şi locuinţe sumbre la geamul cărora erau scoase la uscat rufele – toate fiind moştenirea regimului comunism”, mai scrie jurnalista de la New York Times.

În cele din urmă s-a cazat la resortul lui Diwaker Singh. Autoarea trece prin istoria României şi prin istoria Deltei, povesteşte cum a devenit arie naturală protejată şi prezintă diversitatea speciilor de păsări din zonă şi a florei. Totuşi, în ciuda frumuseţilor naturale, ea a observat că acest loc nu este pe cât de protejat ar trebui. Prin intermediul unui cuplu de francezi a contactat-o pe Iuliana Stănescu, un ghid local. Aceasta i-a explicat care sunt marile probleme în Delta Dunării şi ce ştirbeşte din farmecul regiunii.

„Autorităţile nu se asigură că legile sunt respectate pentru a întreţine acest loc şi nu implementează un program amplu de dezvoltare“, a povestit Stănescu. O lege este în curs de elaborare pentru o mai bună protejare a zonei, a faunei şi florei, cu atenţie mai mare asupra speciilor de peşti. Actuala generaţie de români iubeşte natura şi vrea s-o conserve. Cred că odată ce economia se va îmbunătăţi, Delta va reveni la adevărata sa glorie.  Diwaker Singh Zach a vorbit şi cu Singh, acum mutat la Londra, lăsând în Deltă locul pe care l-a construit. „România este splendidă prin bogăţiile pe care le are şi care pot fi exploatate prin turism. Totuşi, ţara nu prea e în vederile operatorilor de turism din cauza lipsei de promovare adecvată, susţinută şi ţintită pe anumite tipuri de public“, i-a răspuns acesta. Singh a mai afirmat că Delta Dunării îşi revine cu greu după planurile de exploatare derulate de Nicolae Ceauşescu.

După ce vorbeşte despre frumuseţile naturale pe care le-a descoperit în Delta Dunării, aceasta se declarată îngrijorată de faptul că această zonă a ţării noastre nu este atât de protejată pe cât ar trebui. „Am părăsit Delta uimită de peisajul său utopic, dar îngrijorată, în egală măsură, pentru frumuseţea aceasta vulnerabilă“, scrie spre finalul reportajului său Elizabeth Zach, pentru „The New York Times“.

Citește și: